Legislatie si drepturi

LEGE nr. 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Prezenta lege are drept scop reglementarea serviciilor specializate integrate de sanatate, educatie si sociale care vizeaza identificarea precoce, tratamentul, recuperarea si ameliorarea calitatii vietii si functionarii sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, servicii oferite de echipa multidisciplinara specializata.Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale
Art. 1. – Prezenta lege are drept scop reglementarea serviciilor specializate integrate de sanatate, educatie si sociale care vizeaza identificarea precoce, tratamentul, recuperarea si ameliorarea calitatii vietii si functionarii sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, servicii oferite de echipa multidisciplinara specializata.
Art. 2. – In sensul prezentei legi, serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale sunt urmatoarele: depistare activa precoce, diagnostic clinic psihiatric si evaluare clinica psihologica, tratament psihofarmacologic, interventii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentala, consiliere a parintilor si a familiei.
Art. 3. – (1) Echipa multidisciplinara specializata dIn centrele de sanatate mintala, precum si alti furnizori de servicii medicale dIn unitati sanitare publice sau private este formata din: medici specialisti In psihiatrie pediatrica, psihologi clinicieni, psihoterapeuti, psihopedagogi, logopezi, kinetoterapeuti, educatori si asistenti sociali.
(2) Continuarea si monitorizarea tratamentului se efectueaza de catre medici specialisti In psihiatrie pediatrica si/sau psihologi clinicieni si/sau psihoterapeuti, In unitatile sanitare publice ori private.

CAPITOLUL II
Depistarea activa precoce, drepturile si accesul pacientilor cu tulburari dIn spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate la serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale
Art. 4. – (1) Depistarea activa precoce se efectueaza la copiii cu varsta cuprinsa intre 0-3 ani, in conformitate cu standardele stabilite prIn normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

 

(2) Toate persoanele diagnosticate cu tulburari dIn spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate au acces liber la serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale prevazute la art. 2.
Art. 5. – (1) Depistarea activa precoce si serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale pentru persoanele cu tulburari dIn spectrul autist si cu tulburari mintale asociate, oferite de profesionisti cu competenta stabilita de Colegiul Medicilor dIn Romania sau de Colegiul Psihologilor din Romania, sunt prevazute in programul national de sanatate mintala.
(2) Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Colegiul Medicilor din Romania si Colegiul Psihologilor din Romania stabilesc, de comun acord, practicile si procedurile prin care sunt furnizate serviciile privind depistarea activa precoce si serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale dIn cadrul programului national de sanatate mintala.
(3) Ministerul Sanatatii, Colegiul Medicilor din Romania si Colegiul Psihologilor din Romania elaboreaza standardele pentru serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale in tratamentul tulburarilor din spectrul autist si al tulburarilor mintale asociate, care vor fi cuprinse in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 6. – Ministerul Sanatatii, in parteneriat cu institutiile Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, precum si cu organizatiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea sanatatii mintale, elaboreaza protocoale de colaborare in vederea dezvoltarii unui sistem de servicii specializate integrate de sanatate, educatie si sociale pentru persoanele cu tulburari dIn spectrul autist si cu tulburari mintale asociate.


CAPITOLUL III
Stabilirea competentei si organizarea serviciilor specializate integrate de sanatate, educatie si sociale pentru persoanele cu tulburari dIn spectrul autist si cu tulburari mintale asociate
Art. 7. – Serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale pentru persoanele cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari mintale asociate sunt exercitate, in regim profesional, de medici specialisti in psihiatrie pediatrica si psihologi clinicieni, cu competenta stabilita de Colegiul Psihologilor din Romania.
Art. 8. – (1) Colegiul Medicilor dIn Romania, Colegiul Psihologilor dIn Romania si Federatia Romana de Psihoterapie elaboreaza standardele specifice de formare in psihoterapia pentru persoanele cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari mintale asociate, care vor fi cuprinse In normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

 

(2) Standardele specifice de formare in psihoterapia pentru persoanele cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari mintale asociate cuprind:
a) standarde de formare continua, de scurta durata, de specializare in tulburari din spectrul autist si tulburari mintale asociate pentru profesionistii atestati in psihoterapie cognitiv-comportamentala;
b) standarde de formare In interventii specializate in tulburari din spectrul autist si tulburari mintale asociate pentru echipa multidisciplinara specializata prevazuta la art. 3.
Art. 9. – In termen de 90 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, cu consultarea Colegiului Medicilor dIn Romania si a Colegiului Psihologilor din Romania, elaboreaza normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aproba prin ordin comun al ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Art. 10. – Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) dIn Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREi DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA

Legea nr.200 din 27.06.2013 pentru modificarea si completarea Legii nr.151/2010

Legea Nr.200 din 27.06.2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate.

ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT IN MONITORUL OFICIAL NR. 396 din 01 iulie 2013

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

 

Articolul I
Legea nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 483 din 14 iulie 2010, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:


Articolul 2
In sensul prezentei legi, serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale sunt urmatoarele: depistare activa precoce, diagnostic clinic psihiatric si evaluare clinica psihologica, tratament psihofarmacologic, interventii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentala, consiliere psihologica a parintilor si a familiei, precum si servicii educationale pentru copiii cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate.
2. La articolul 4, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Toate persoanele diagnosticate cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate au acces liber la serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale prevazute la art. 2. Accesul la educatie include si dreptul la invatamant.
3. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:


Articolul 5
(1) Serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate sunt acordate de profesionisti cu competenta stabilita de Colegiul Medicilor din Romania sau de
Colegiul Psihologilor din Romania.

 

(2) Serviciile specializate pentru tulburarile din spectrul autist, precum si interventiile specializate vor fi prevazute in Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Finantarea serviciilor de sanatate acordate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate se asigura din bugetul Ministerului Sanatatii sau din Fondul national unic al asigurarilor sociale de sanatate, dupa caz, in conditiile prevazute prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Psihologilor din Romania, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerul Educatiei Nationale stabilesc de comun acord practicile si procedurile prin care sunt furnizate serviciile privind depistarea activa precoce si serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale.
5) Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza, cu consultarea Colegiului Medicilor din Romania si a Colegiului Psihologilor din Romania, standardele pentru serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale, adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, care vor fi cuprinse in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
4. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:


Articolul 6
Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerului Educatiei Nationale pot incheia, cu organizatiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea sanatatii mintale, protocoale de colaborare in vederea dezvoltarii unui sistem de servicii specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate.
5. La articolul 8, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11 ) , cu urmatorul cuprins:
(11 ) Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice vor dezvolta programe de formare profesionala continua pentru profesionistii care lucreaza cu persoane cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate.

 

6. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Articolul 9
Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se elaboreaza de catre Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerul Educatiei Nationale, cu consultarea Colegiului Medicilor din Romania, a Colegiului Psihologilor din Romania si a organizatiilor neguvernamentale si se aproba prin ordin comun al ministrului sanatatii, presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, ministrului educatiei nationale si ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice.


Articolul II
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist si cu tulburari de sanatate mintala asociate, prevazute la art. 9 din Legea nr. 151/2010, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta lege, se aproba in termen de 120 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor
art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

 


p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTAtILOR,
MIRON TUDOR MITREA
PRESEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENTIU ANTONESCU

NORME METODOLOGICE din 25 august 2016 de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

CAPITOLUL I: Definiţii

Art. 1

(1)În înţelesul prezentului ordin, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)autismul infantil sau tulburarea autistă este o tulburare pervazivă de dezvoltare ce se caracterizează printr-o afectare permanentă a capacităţii de relaţionare socială, printr-o deviere a comunicării şi patternuri comportamentale restrictive, stereotipe. Are debut precoce (înainte de vârsta de 3 ani), prin manifestarea unor tulburări sau devieri care interesează cel puţin trei arii de dezvoltare:

1.deficit în iniţierea şi dezvoltarea relaţiilor sociale, exprimarea interesului şi a emoţiilor;

2.incapacitatea de a folosi limbajul şi comunicarea;

3.prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi repetitiv;

b)tulburare de spectru autist (TSA) sau autismul atipic reprezintă o tulburare pervazivă de dezvoltare cu aceleaşi caracteristici ca ale tulburării autiste, care determină deteriorări sau deficite ale relaţionării, ale comunicării şi comportamentale, dar care nu întrunesc toate criteriile necesare formulării diagnosticului de tulburare autistă sau autism infantil. Diagnosticul de PDD-NOS (Pervasive Developmental Disorder Not Otherwise Specified) se utilizează atunci când există o deteriorare pervazivă şi severă în dezvoltarea interacţiunii sociale reciproce sau a aptitudinilor de comunicare nonverbală sau verbală ori când sunt prezente comportamente, interese şi activităţi stereotipe, dar nu sunt întâlnite criteriile pentru o tulburare pervazivă de dezvoltare specifică, pentru schizofrenie, pentru tulburare de personalitate schizotipală ori pentru tulburarea de personalitate evitantă;

c)sindromul Asperger este o tulburare pervazivă de dezvoltare care se caracterizează printr-o afectare a comportamentului social, a interacţiunii sociale, prin existenţa unor preocupări şi interese restrictive, stereotipe, specifice autismului; aceste persoane au o bună funcţionare cognitivă şi de limbaj, cu caracteristici specifice vârstei, dar au o mare incapacitate de rezonare afectivă, de exprimare a reciprocităţii emoţionale, de comunicare empatică;

d)retardul mintal sau întârzierea mintală se referă la prezenţa unei limitări substanţiale a funcţiilor neuropsihice. Se defineşte prin incompleta dezvoltare a inteligenţei caracterizată prin deficit al abilităţilor cognitive, de comunicare, motorii şi sociale, proces apărut în cursul perioadei de dezvoltare.

 

În funcţie de nivelul coeficientului de inteligenţă (QI), întârzierea mintală se clasifică în:

1.întârziere mintală uşoară: QI = 50-69;

2.întârziere mintală moderată: QI = 35-49;

3.întârziere mintală severă: QI = 20-34;

4.întârziere mintală profundă: QI <>

e)persoana reprezintă copilul şi adultul diagnosticat cu TSA şi cu tulburări de sănătate mintală asociate;

f)serviciile specializate integrate de sănătate, respectiv serviciile medicale şi serviciile conexe actului medical, sociale şi de educaţie:

1.Serviciile medicale constau în depistarea precoce prin screening, evaluare şi diagnostic psihiatric, tratament farmacologic. Acestea sunt furnizate de către profesionişti acreditaţi de către Colegiul Medicilor din România în cadrul unităţilor sanitare publice sau private, conform legislaţiei în vigoare.

2.Serviciile de sănătate conexe actului medical sunt:

(i)serviciile furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate şi ale normelor sale de aplicare;

(ii)serviciile furnizate de psiholog acreditat în specialitatea psihopedagogie specială – consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială – logoped cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate şi ale normelor sale de aplicare;

(iii)serviciile furnizate de fiziokinetoterapeut/kinetoterapeut/profesor de cultură fizică medicală, cu respectarea prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate şi ale normelor sale de aplicare.

Serviciile de sănătate conexe actului medical psihologice sunt furnizate de către profesionişti acreditaţi de către Colegiul Psihologilor din România, conform prevederilor legale în vigoare în cadrul instituţiilor publice sau private.

3.Serviciile sociale pentru persoanele cu tulburare de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate sunt acordate de către furnizori de servicii sociale publici şi privaţi acreditaţi, conform legislaţiei în vigoare.

4.Serviciile educaţionale reprezintă toate serviciile de educaţie şi formare profesională a copiilor, elevilor şi tinerilor în vederea formării competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi-abilităţi şi aptitudini, furnizate persoanelor cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

4.1.Serviciile educaţionale sunt furnizate de către cadrele didactice din instituţiile publice sau private autorizate/acreditate conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

4.2.Serviciile educaţionale sunt servicii de educaţie specializate acordate în funcţie de tipul şi gradul handicapului şi de nevoile educaţionale specifice copilului/elevului/tânărului cu tulburare de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Serviciile educaţionale se acordă în cadrul sistemului de învăţământ special, prin unităţile de învăţământ special şi în cadrul unităţilor de învăţământ de masă prin serviciile educaţionale de sprijin furnizate de specialişti din centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) şi de specialişti din învăţământul special, aşa cum sunt ele prevăzute de legislaţia în vigoare.

(2)Echipa multidisciplinară de profesionişti care furnizează servicii specializate integrate pentru persoane cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate trebuie să aibă în componenţă, în funcţie de fiecare caz în parte, următorul personal specializat: medic de familie, medic specialist, asistent social, psihologi acreditaţi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, logopedie, kinetoterapeuţi, fiziokinetoterapeuţi, profesori de cultură fizică medicală, psihopedagogi speciali, terapeuţi ocupaţionali, psihologi atestaţi în terapii bazate pe evidenţe ştiinţifice care şi-au dovedit eficacitatea în evaluarea şi intervenţiile în TSA, consilieri psihologici, psihopedagogi, cadre didactice, precum şi un manager de caz. Membrii echipei multidisciplinare asigură servicii specializate la standardele în vigoare.

CAPITOLUL II: Servicii specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale

SECŢIUNEA 1: Servicii specializate de sănătate

Art. 2

Serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate vor putea fi acordate în cadrul structurilor de psihiatrie/psihiatrie pediatrică/de psihiatrie a copilului şi adolescentului din cadrul spitalelor de psihiatrie, de pediatrie sau a spitalelor generale, centrelor de sănătate mintală pentru copii/adulţi, cabinetelor medicilor de familie, cabinetelor individuale de psihiatrie/psihiatrie pediatrică/de psihiatrie a copilului şi adolescentului, instituţiilor private, precum cabinete private de psihiatrie/psihiatrie pediatrică, psihologie, asociaţii şi fundaţii acreditate conform legii, instituţii educaţionale, instituţii care furnizează servicii sociale conform Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Legii nr.448/2006privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3

(1)Depistarea precoce se realizează prin intermediul screening-ului tulburărilor de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate şi reprezintă un serviciu profesional medical efectuat de către medicul de medicină de familie, în cabinete organizate conform prevederilor legale în vigoare, inclusiv cabinete medicale care funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, ca furnizori de servicii medicale în asistenţa primară, autorizaţi şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(2)Depistarea precoce se efectuează pentru întreaga populaţie pediatrică, cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani, şi se realizează pe baza unui chestionar tip screening, care va fi aplicat la evaluările periodice efectuate obligatoriu la 12, 15, 18, 24, 36 de luni de către medicul de familie la care este înregistrat copilul.

(3)Chestionarul tip screening este alcătuit dintr-un set de întrebări formulat de Comisia de psihiatrie şi psihiatrie pediatrică a Ministerului Sănătăţii, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(4)Chestionarul tip screening va fi utilizat la evaluările periodice ale copilului de către medicul de familie, conform prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi ale Normelor sale de aplicare, şi constituie o modalitate standardizată de depistare precoce.

Art. 4

(1)Diagnosticul de autism infantil, tulburare de spectru autist şi sindromul Asperger şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt stabilite de medicul specialist conform criteriilor europene de diagnostic. Stabilirea acestor diagnostice, evaluarea şi reevaluarea lor se realizează în serviciul ambulator, centrul de sănătate mintală, cabinetele medicale individuale sau prin internare într-o secţie de profil, după caz.

(2)Evaluarea psihiatrică şi diagnosticul psihiatric sunt realizate de către medicul specialist în specialităţile psihiatrie pediatrică şi în specialităţile care au fost asimilate acesteia.

(3)Pentru formularea diagnosticului de autism infantil, tulburare de spectru autist şi sindromul Asperger, precum şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt necesare: evaluarea psihiatrică, evaluarea psihologică şi, la recomandarea medicului specialist, examene paraclinice, după caz.

(4)Evaluarea psihiatrică este evaluarea realizată de către medicul specialist conform standardelor medicale în vigoare.

(5)Evaluarea psihologică precede în mod obligatoriu diagnosticul medical şi se realizează, la recomandarea medicului specialist, de către psihologul atestat în specialitatea psihologie clinică, în condiţiile Legii nr.213/2004privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, şi a actelor normative subsecvente acesteia.

(6)După integrarea informaţiilor obţinute în urma evaluării psihologice, a examenelor paraclinice şi a consultaţiilor interdisciplinare, după caz, medicul specialist stabileşte diagnosticul psihiatric, tratamentul psihofarmacologic şi face recomandări către profesioniştii ce furnizează servicii complementare actului medical, după caz:

a)profesioniştii care furnizează servicii conexe actului medical;

b)serviciile educaţionale adecvate în vederea orientării şcolare şi profesionale;

c)serviciile publice de asistenţă socială.

(7)Medicul specialist informează familia cu privire la diagnostic şi procedurile terapeutice necesare pentru abilitare şi/sau reabilitare.

(8)Medicul specialist, la cererea părinţilor/reprezentantului legal completează certificatul medical tip A5, respectiv certificatul medical tip A5 pentru copiii cu dizabilităţi.

(9)Modelul privind cererea de eliberare a certificatului medical tip A5 este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(10)Formularul de certificat medical tip A5 este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(11)Medicul specialist informează medicul de familie, prin scrisoare medicală expediată direct sau prin intermediul părinţilor/reprezentantului legal, cu privire la diagnosticul şi tratamentele efectuate şi recomandate. Medicul specialist finalizează actul medical efectuat, inclusiv prin eliberarea prescripţiei medicale pentru medicamente cu sau fără contribuţie personală, după caz, a biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice, în situaţia în care concluziile examenului medical impun acest lucru.

(12)Scrisoarea medicală este un document tipizat, care se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar rămâne la medicul de specialitate, iar un exemplar este transmis medicului de familie, direct sau prin intermediul părinţilor/reprezentantului legal. Scrisoarea medicală conţine obligatoriu numărul contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate pentru furnizare de servicii medicale şi se utilizează numai de către medicii care desfăşoară activitate în baza acestui contract.

(13)Modelul scrisorii medicale este prevăzut în nomele de aplicare ale contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

(14)Accesul la intervenţiile specializate se realizează în urma recomandării medicului specialist care a formulat diagnosticul.

(15)Medicul de familie ia în evidenţă pacienţii cu diagnosticul de autism infantil, tulburare de spectru autist şi sindromul Asperger şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 5

(1)Planul de intervenţie terapeutică va fi elaborat şi supervizat de profesionistul acreditat în tehnici specifice de terapie comportamentală pentru persoanele cu tulburare de spectru autist.

(2)Planul de intervenţie comportamentală specifică are obiective specifice de intervenţie şi se realizează prin:

a)activităţi subsumate fiecărui obiectiv specific, care se centrează pe competenţele sociale, limbaj, atenţie şi complianţă;

b)metode de modelare, întărire şi generalizare folosite în implementarea activităţilor, care trebuie să susţină maximal învăţarea.

(3)Obiectivele planului de intervenţie terapeutică comportamentală specifică prevăzut la alin. (1) trebuie să urmărească:

a)dezvoltarea deprinderilor de atenţie, imitare şi joc;

b)dezvoltarea deprinderilor funcţionale de comunicare; acestea includ limbajul şi alternative de comunicare, cum ar fi sistemul de imagini, gesturi şi semne;

c)învăţarea deprinderilor sociale într-un mediu adecvat;

d)învăţarea deprinderilor de viaţă zilnice, precum toaleta, spălatul, mâncatul;

e)managementul dificultăţilor senzoriale;

f)generalizarea strategiilor de învăţare la situaţii noi şi cu persoane noi;

g)managementul comportamentelor indezirabile;

h)recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor

(4)Intervenţiile specifice sunt:

a)intervenţiile comportamentale – aplicarea principiilor învăţării şi dezvoltării de deprinderi, tehnici cu eficacitate în TSA dovedite ştiinţific şi validate de comunitatea internaţională;

b)intervenţiile de dezvoltare a abilităţilor sociale şi emoţionale;

c)intervenţii de dezvoltare senzorială şi motorie;

d)dezvoltarea de competenţe ale părinţilor şi familiei pentru sprijinul copilului în dezvoltarea de deprinderi.

(5)Intervenţiile specializate pot fi realizate atât individual, cât şi/sau în grup în funcţie de nevoile persoanei cu TSA. Psihologul atestat în tehnici comportamentale specifice copiilor cu TSA va stabili modalitatea de efectuare a intervenţiei.

(6)Intervenţiile sunt furnizate de către profesionişti care fac dovada formării şi acreditării în aplicarea lor, conform standardelor elaborate de către Colegiul Psihologilor din România.

(7)Intervenţiile specializate prezintă următoarele caracteristici:

a)se realizează de către profesioniştii acreditaţi în colaborare cu familia şi prin implicarea directă a familiei. Prin sprijin şi informaţii, familia va participa la dezvoltarea competenţelor sociale ale copilului şi la managementul comportamentelor repetitive şi dificile;

b)se realizează pe baza unei analize funcţionale comportamentale ce include identificarea comportamentelor şi competenţelor ce urmează să fie învăţate de către persoana diagnosticată cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate;

c)se realizează pe baza integrării şi corelării analizei comportamentale cu serviciile sociale şi educaţionale în funcţie de nevoile specifice ale persoanei cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate;

d)cuprind obligatoriu evaluarea funcţionării cognitive, sociale şi emoţionale înainte, în timpul şi după intervenţie; evaluarea sistematică se realizează la interval de 6 luni şi cuprinde rezultate ale evaluărilor individuale (medic de psihiatrie pediatrică, psiholog clinician şi alţi specialişti după caz), iar progresul/regresul se cuantifică prin folosirea scalelor utilizate la nivel internaţional şi validate pe populaţia românească.

(8)Profesioniştii care contribuie la realizarea intervenţiei specializate au obligaţia să redacteze un raport în care se vor preciza numărul, tipul intervenţiilor şi progresul/regresul constatat şi care va fi discutat cu familia/reprezentantul legal al persoanei cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate şi cu managerul de caz, asistent social, definit conform Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr.288/2006pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi de art. 5 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Planul de intervenţie terapeutică se modifică în funcţie de rezultatele constatate.

(9)Intervenţiile specializate se realizează:

a)în cadrul serviciilor sociale acreditate/autorizate publice sau private, conform prevederilor legale în vigoare;

b)în mediul educaţional al copilului, cum ar fi: creşă, grădiniţă, şcoală şi altele asemenea;

c)la domiciliul copilului sau în mediul său de dezvoltare inclusiv prin intermediul echipelor mobile;

d)prin instruirea familiei şi aparţinătorilor care este parte integrantă a intervenţiei.

Art. 6

(1)Medicul de familie monitorizează din purictde vedere medical cazurile diagnosticate cu tulburare de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate şi colaborează cu medicul specialist în evidenţa căruia se află pacientul şi cu managerul de caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2)Medicul specialist şi psihologul acreditat în terapii comportamentale specifice vor reevalua persoana cu TSA şi progresele acesteia, ajustând planul de intervenţie în funcţie de evoluţia acestuia.

 

SECŢIUNEA 2: Servicii sociale

Art. 7

(1)Serviciile sociale adresate persoanei cu TSA şi cu tulburări de sănătate mintală asociate pot fi organizate ca structuri publice sau private, în funcţie de regimul juridic al furnizorului, au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor acestuia, luând în considerare situaţia socio-economică a persoanei/părinţilor/reprezentantului legal, starea de sănătate, nivelul de şcolarizare şi mediul social de viaţă şi recomandările cuprinse în Planul de recuperare a copilului cu dizabilităţi sau, după caz, în Programul individual de reabilitare şi integrare socială, în cazul persoanei adulte cu TSA, respectiv Planul individual de servicii.

(2)Planul de recuperare a copilului cu TSA cuprinde obiectivele stabilite de echipa multidisciplinară în vederea abilitării şi/sau reabilitării copilului pe toate ariile de interes, terapiile recomandate în acest sens, modalităţile concrete de realizare a activităţilor specifice de abilitare şi/sau reabilitare realizabile în serviciile specializate cele mai apropiate de copil. Realizarea Planului de recuperare al copilului este monitorizată de către managerul de caz desemnat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

 

(3)Planul de recuperare a copilului cu dizabilităţi este anexă a certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap, aprobat prin hotărâre a Comisiei pentru Protecţia Copilului.

(4)Structura-cadru a planului de recuperare a copilului cu dizabilităţi este prevăzută în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.1.437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului.

(5)Programul individual de reabilitare şi integrare socială (PIRIS) este elaborat de către Comisia de evaluare persoane adulte cu handicap din judeţul sau sectorul municipiului Bucureşti (CEPAH), în care persoana are domiciliul. În PIRIS se precizează activităţile şi serviciile de care persoana adultă cu TSA are nevoie în procesul de integrare socială, în conformitate cu recomandările formulate de către specialiştii Serviciului de Evaluare Complexă Persoane Adulte cu Handicap (SECPAH), structură aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

(6)Modelul programului este prevăzut în anexa nr. 2 la Metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008.

(7)PIRIS se eliberează odată cu certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap, emis pentru persoana adultă cu TSA, ca urmare a solicitării acesteia de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap. Certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap dă dreptul persoanei adulte cu TSA de a beneficia de dispoziţiile prevăzute de lege. Pentru elaborarea programului, CEPAH va colabora cu persoana adultă cu TSA sau cu reprezentantul legal al acesteia, iar revizuirea sa se efectuează ori de câte ori este nevoie.

(8)Planul individual de servicii (PIS) reprezintă documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung, precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru persoanele adulte cu TSA, prin care se realizează activităţile şi serviciile precizate în PIRIS. PIS este întocmit de către managerul de caz şi avizat de către specialiştii din cadrul SECPAH. PIS se înaintează de către managerul de caz atât persoanei adulte cu TSA, cât şi reprezentantului serviciului public de asistenţă socială din localitatea de domiciliu sau de reşedinţă. Managerul de caz monitorizează realizarea obiectivelor din cadrul PIS şi, în funcţie de situaţie, modifică sau înlocuieşte aceste măsuri, în colaborare cu specialiştii din domeniul sănătăţii, educaţiei, persoana adultă cu TSA sau reprezentantul legal al acesteia.

(9)În beneficiul persoanei cu TSA serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de interes general, pentru o intervenţie coerentă, unitară şi eficientă.

 

Art. 8

 

(1)Serviciile sociale adresate persoanei cu TSA pot fi servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei cu TSA şi familiei sale, servicii de îngrijire personală, de recuperare, abilitare şi reabilitare, de inserţie/reinserţie socială, de pregătire pentru muncă şi viaţă independentă.

(2)Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanei cu TSA fără autonomie funcţională şi care necesită suport pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.

 

Art. 9

Serviciile sociale pentru abilitarea/reabilitarea persoanei cu TSA, precum şi serviciile sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor după regimul de asistare sunt:

a)servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte, centre respiro etc.;

b)servicii fără cazare: centre de zi, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii în comunitate, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială, servicii-suport etc. Serviciile-suport pot fi: ajutor pentru realizarea activităţilor zilnice de bază, informare, îngrijire personal, integrare socială şi de participare, locuire, evaluare, servicii de sprijin la locul de muncă (angajare asistată), asigurarea accesului la programe de formare profesională, alte servicii specializate în funcţie de nevoile specifice şi individuale ale persoanelor cu TSA.

 

Art. 10

(1)Persoana cu TSA, încadrată în grad de handicap, are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap, SECPAH va realiza evaluarea vocaţională şi/sau a abilităţilor profesionale, întocmind un raport care se înaintează CEPAH.

(2)În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu TSA, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să organizeze şi să dezvolte servicii sociale integrate cu servicii şi măsuri specifice de stimulare a ocupării.

(3)Angajarea persoanei cu TSA se poate face: pe piaţa liberă a muncii, la domiciliu, în forme protejate (loc de muncă protejat, unităţi protejate autorizate), întreprinderi sociale, întreprinderi sociale de inserţie.

 

Art. 10

(1)Persoana cu TSA, încadrată în grad de handicap, are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap, SECPAH va realiza evaluarea vocaţională şi/sau a abilităţilor profesionale, întocmind un raport care se înaintează CEPAH.

(2)În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu TSA, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să organizeze şi să dezvolte servicii sociale integrate cu servicii şi măsuri specifice de stimulare a ocupării.

(3)Angajarea persoanei cu TSA se poate face: pe piaţa liberă a muncii, la domiciliu, în forme protejate (loc de muncă protejat, unităţi protejate autorizate), întreprinderi sociale, întreprinderi sociale de inserţie.

 

SECŢIUNEA 3: Servicii specializate de educaţie

SUBSECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale

Art. 12

Serviciile educaţionale pentru persoanele cu tulburări de spectru autist, denumite în continuare TSA, şi cu tulburări de sănătate mintală asociate se organizează sub forma învăţământului special, special integrat şi incluziv pentru toate nivelurile de învăţământ, diferenţiat în funcţie de tipul şi gradul de handicap.

 

Art. 13

(1)Învăţământul special şi special integrat este organizat, de regulă, ca învăţământ cu frecvenţă.

(2)Şcolarizarea copiilor/elevilor cu TSA se face:

a)în grupe/clase/individual în unităţi de învăţământ de masă, de tip incluziv;

b)în grupe/clase de învăţământ special integrate în unităţi de învăţământ de masă;

c)în grupe/clase din unităţi de învăţământ special;

d)în centre şcolare pentru educaţie incluzivă.

(3)Durata şcolarizării copiilor cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate poate fi mai mare decât cea precizată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi se stabileşte, în funcţie de gradul şi tipul de handicap, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.

 

Art. 14

(1)Evaluarea copiilor/elevilor cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate se realizează de către serviciile specializate de evaluare şi orientare şcolară şi profesională (SEOSP) din cadrul centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE), respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2)Orientarea şcolară şi profesională a copiilor, elevilor şi a tinerilor cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate se face de către Comisia de orientare şcolară şi profesională (COSP), la propunerea SEOSP din cadrul CJRAE, respectiv CMBRAE.

(3)În certificatul de orientare şcolară şi profesională vor fi precizate tipul unităţii de învăţământ, de masă sau special, la care va fi înscris copilul/elevul, precum şi serviciile educaţionale şi de abilitare şi reabilitare de care acesta beneficiază pe parcursul şcolarizării.

(4)Hotărârea COSP este executorie.

 

Art. 15

(1)În funcţie de evoluţia copilului se pot face propuneri de reorientare dinspre unitatea de învăţământ special spre o unitate de învăţământ de masă şi invers.

(2)Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauză sau de către părintele copilului/reprezentantul legal, pe baza unui raport scris al echipei multidisciplinare de la nivelul unităţii de învăţământ.

(3)Decizia de reorientare se ia de către comisia de orientare şcolară şi profesională (COSP), cu acordul familiei/reprezentantul legal.

Art. 16

(1)Pentru fiecare copil cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate se elaborează un program de intervenţie personalizată, parte a planului de servicii personalizate.

(2)Planul de servicii individualizat reprezintă modalitatea de programare şi coordonare coerentă a resurselor şi serviciilor individualizate pentru copiii/elevii/tinerii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

(3)Programul de intervenţie personalizat/individualizat reprezintă un instrument de proiectare şi implementare a activităţilor educaţional-terapeutice, utilizat pentru eficientizarea activităţilor de intervenţie şi atingerea finalităţilor prevăzute în planul de servicii personalizat.

(4)Programul de intervenţie personalizată este elaborat de echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ.

(5)Indiferent de forma sau nivelul de învăţământ pe care îl parcurg copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate, serviciile educaţionale şi terapeutic-compensatorii individualizate vor fi prevăzute în planul de intervenţie personalizată.

 

Art. 17

Elevii cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate integraţi în învăţământul de masă parcurg curriculumul şcolii de masă adaptat potenţialului de dezvoltare psihoindividual al acestora.

SUBSECŢIUNEA 2: Servicii de educaţie timpurie antepreşcolară

Art. 18

(1)Serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară se asigură prin următoarele unităţi: creşe, grădiniţe, centre de zi, după caz, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.252/2012.

(2)Grupele de educaţie timpurie antepreşcolară se constituie pentru copii sub 3 ani şi funcţionează în regim de zi, în unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, cu program normal (5 ore/zi), prelungit (10 ore/zi) sau săptămânal (de luni până vineri).

Art. 19

Efectivele grupelor de educaţie timpurie antepreşcolară organizate în cadrul unităţilor de învăţământ special sunt de 2-4 copii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 20

Efectivul grupei de educaţie timpurie antepreşcolară integratoare este redus faţă de media efectivelor obişnuite, de regulă, cu câte 2-3 copii pentru fiecare copil cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 21

Încadrarea personalului didactic se face în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei-cadru de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.

 

SUBSECŢIUNEA 3: Învăţământul preşcolar

Art. 22

(1)Învăţământul preşcolar se organizează pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, în grădiniţe sau în secţii organizate în alte unităţi de învăţământ preuniversitar.

(2)În învăţământul special, parcurgerea învăţământului preşcolar poate fi prelungită până la vârsta de 8 ani, pe baza evaluării şi recomandării SEOSP din cadrul CJRAE/CMBRAE.

(3)Grupele de învăţământ preşcolar funcţionează în regim de zi şi cu următoarele tipuri de program: program normal (5 ore/zi), program prelungit (10 ore/zi) şi program săptămânal (de luni până vineri).

 

Art. 23

Efectivele grupelor de învăţământ preşcolar organizate în cadrul unităţilor de învăţământ special sunt de 2-4 copii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 24

Efectivul grupei de preşcolari integratoare este redus faţă de media efectivelor obişnuite, de regulă, cu câte 2-3 copii pentru fiecare copil cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 25

Încadrarea personalului didactic în învăţământul preşcolar se face în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei-cadru de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.

Art. 26

Fiecare copil/elev cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate, integrat în învăţământul de masă, începând cu nivelul preşcolar, va beneficia de servicii de asistenţă psihopedagogică asigurate prin profesorul itinerant şi de sprijin, consilierul şcolar, logoped, după caz, pe baza certificatului de orientare şcolară şi profesională eliberat conform prevederilor legale în vigoare.

 

 

SUBSECŢIUNEA 4: Învăţământul primar şi gimnazial

Art. 27

(1)Toţi copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate care au împlinit 6 ani au dreptul de a fi înscrişi în clasa pregătitoare.

2)În clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar.

(3)La solicitarea scrisă a părinţilor/tutorilor legal instituiţi pot fi înscrişi în clasa pregătitoare copii cu tulburări de spectru autist şi/sau cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar, conform recomandării SEOSP şi a hotărârii COSP.

(4)Înscrierea se face în conformitate cu Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar, în vigoare.

(5)La solicitarea părintelui/reprezentantului legal şi în urma evaluării şi orientării şcolare, copilul cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate severe, grave sau profunde, poate fi înscris la cea mai apropiată unitate de învăţământ special.

Art. 28

(1)La înscrierea în ciclul şcolar gimnazial, respectiv până la începerea cursurilor anului şcolar, părintele/reprezentantul legal al copilului/elevului cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate este obligat să se adreseze CJRAE/CMBRAE în vederea reevaluării la final de ciclu şcolar şi a eliberării unui nou certificat de orientare şcolară şi profesională în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2)Reevaluarea la final de ciclu şcolar se realizează în interesul superior al copilului, pentru stabilirea nivelului de cunoştinţe, a gradului de asimilare şi corelare a acestora cu posibilităţile şi nivelul intelectual al acestuia, a nivelului de adaptare la mediul şcolar şi social, a identificării problemelor şi cerinţelor educaţionale speciale, în vederea stabilirii tipului de servicii oferite copilului/elevului cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

 

SUBSECŢIUNEA 5: Învăţământul liceal şi profesional

Art. 29

(1)După finalizarea ciclului gimnazial, copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate pot continua studiile în învăţământul liceal sau în învăţământul profesional, în unităţi de învăţământ de masă sau unităţi de învăţământ special, în urma evaluării şi recomandării SEOSP şi pe baza hotărârii COSP.

(2)Continuarea studiilor în învăţământul liceal sau în învăţământul profesional este asigurată pe baza unui proces de consiliere şi de orientare şcolară şi profesională realizat de echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ, împreună cu specialiştii din cadrul CJRAE/CMBRAE şi cu alţi specialişti implicaţi în procesul educaţional şi terapeutic pe care îl parcurge elevul.

 

(3)Admiterea în învăţământul liceal sau în învăţământul profesional se face în conformitate cu prevederile metodologiei elaborate anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Art. 30

În vederea integrării în viaţa activă a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, organizează ateliere protejate.

Art. 31

(1)Absolvenţilor stagiilor de practică, ai învăţământului profesional şi ai învăţământului liceal, care susţin şi promovează examenul de certificare a calificării, li se eliberează certificatul de calificare corespunzător nivelului stabilit prin cadrul naţional al calificărilor.

(2)Absolvenţii învăţământului liceal şi profesional au dreptul la continuarea studiilor, în conformitate cu prevederile legale.

 

SUBSECŢIUNEA 6: Echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ

Art. 32

Echipa multidisciplinară se organizează la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care sunt şcolarizaţi copii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate, în vederea coordonării intervenţiilor în direcţia realizării obiectivelor propuse.

Art. 33

(1)Echipa multidisciplinară este constituită din totalitatea cadrelor didactice care lucrează cu copilul, în funcţie de tipul acesteia.

(2)La nivelul unităţii de învăţământ special, echipa multidisciplinară este formată din totalitatea cadrelor didactice care interacţionează cu elevul (profesorul de psihopedagogie specială, profesorul psihopedagog, profesorul psihodiagnostician, profesorul-educator, alte cadre didactice), asistentul social şi medicul sau asistentul medical de la cabinetul medical şcolar, după caz.

(3)La nivelul unităţii de învăţământ de masă, echipa multidisciplinară este formată din profesorul itinerant şi de sprijin, profesorul consilier de la cabinetul de asistenţă psihopedagogică arondat, profesorul logoped de la cabinetul logopedic interşcolar arondat, educatoarea/învăţătorul/dirigintele şi cadrele didactice de la clasa în care este înscris elevul şi medicul sau asistentul medical de la cabinetul medical şcolar, după caz.

 

Art. 34

 

(1)Fiecare echipă multidisciplinară are un coordonator care are rol de facilitator al comunicării între membrii echipei şi de colaborator direct cu managerul de caz.

(2)În învăţământul special, planul de intervenţie personalizată va fi realizat de echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ, sub coordonarea profesorului de psihopedagogie specială de la clasă.

(3)Pentru copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate integraţi în învăţământul de masă, programul de intervenţie personalizată va fi realizat de echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ sub coordonarea profesorului itinerant şi de sprijin desemnat.

 

Art. 35

(1)Echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ se întruneşte lunar sau de câte ort este nevoie, în afara orelor de curs/activitate didactica sau terapeutică, şi realizează evaluări intermediare ale evoluţiei elevului pe parcursul aplicării planului de intervenţie personalizată.

(2)Părintele/Reprezentantul legal al copilului şi alte persoane implicate în realizarea planului de servicii de abilitare şi reabilitare au dreptul să participe la întâlnirile periodice la solicitarea scrisă a acestora sau a echipei multidisciplinare, după caz.

(3)La finalul perioadei pentru care a fost stabilit programul de intervenţie personalizată, echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ realizează evaluarea finală a aplicării acestuia şi stabileşte priorităţile, obiectivele, activităţile şi termenele noului plan de intervenţie personalizată.

 

Art. 36

(1)Lunar şi la finalul perioadei de aplicare a programului de intervenţie personalizată, profesorul de psihopedagogie specială de la clasă sau profesorul itinerant şi de sprijin, după caz, în calitate de coordonator al echipei multidisciplinare de la nivelul unităţii de învăţământ, realizează un raport sintetic scris asupra stadiului şi rezultatelor aplicării programului de intervenţie personalizată care va fi prezentat comisiei interne de evaluare continuă şi părinţilor/reprezentantului legal.

(2)Raportul scris final va conţine şi recomandări privind continuarea demersului didactic educaţional şi terapeutic-compensatoriu care vor fi incluse în noul program de intervenţie personalizată.

(3)Un exemplar al raportului scris final va fi transmis părinţilor/reprezentantului legal, serviciului de evaluare şi orientare şcolară şi profesională din cadrul CJRAE/CMBRAE şi managerului de caz.

 

Art. 37

Programul de intervenţie personalizată şi rapoartele scrise finale, cuprinzând şi fişele de progres, precum şi rezultatele evaluărilor, fac parte din portofoliul educaţional al copilului/elevului, document oficial care îl însoţeşte pe acesta pe parcursul întregului traseu educaţional.

Art. 38

Echipa multidisciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ şi psihologul atestat în domeniul evaluării şi intervenţiei psihologice pentru persoanele diagnosticate cu TSA se vor informa reciproc cu privire la evoluţia copilului şi vor identifica împreună soluţii de depăşire a obstacolelor/barierelor întâlnite pe parcursul aplicării programului de intervenţie personalizată.

 

SUBSECŢIUNEA 7: Activitatea didactică

Art. 39

Întreaga strategie didactică trebuie să se bazeze pe principiile învăţării diferenţiate şi individualizate.

Art. 40

(1)Activitatea didactică, educativă sau terapeutic-compensatorie este flexibilă şi adaptată nevoilor de dezvoltare ale fiecărui copil, potenţialului acestuia şi se desfăşoară pe baza programului de intervenţie personalizată, parte integrantă a planului de servicii elaborat de echipa multidisciplinară.

(2)Planificarea activităţii este realizată de către fiecare cadru didactic, ţinând cont de specificul unităţii de învăţământ şi al grupei/clasei, precum şi de particularităţile fiecărui copil.

Art. 41

Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în parteneriat, în spaţiul destinat activităţilor educative sau individual, în cabinete special amenajate.

Art. 42

Ponderea fiecărui tip de activitate va fi stabilită, de la caz la caz, conform obiectivelor din programul de intervenţie personalizată.

Art. 43

Cadrele didactice de la grupele/clasele din învăţământul special şi special integrat desfăşoară activităţi de informare şi consiliere a părinţilor/reprezentantului legal în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Art. 44

Activităţile didactice educative sau terapeutic-compensatorii din cadrul unităţilor care oferă servicii educaţionale pentru copii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate se pot realiza în parteneriat cu părintele/reprezentantul legal al copilului, cu acordul cadrelor didactice şi al părintelui/reprezentantului legal.

Art. 45

Disciplinele de învăţământ şi numărul de ore de educaţie specială şi de terapie specifică şi de compensare de la fiecare clasă din învăţământul special se stabilesc prin planul-cadru de învăţământ, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.

 

 

Art. 46

(1)Copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate încadraţi în grad de handicap grav au dreptul, conform legii, la asistent personal.

(2)Asistentul personal poate participa la activităţile din cadrul programului educativ sau terapeutic/compensatoriu, la solicitarea părinţilor sau a cadrelor didactice de la grupă/clasă, conform unui grafic stabilit împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ.

(3)Participarea asistenţilor personali este reglementată prin regulamentul intern al unităţii în care se desfăşoară activităţile cu copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate.

Art. 47

(1)Copiii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate integraţi în unităţi de învăţământ de masă, indiferent de nivelul de învăţământ pe care îl parcurg, participă gratuit la programe suplimentare de terapie specifică şi de compensare, desfăşurate în afara activităţilor de la grupă sau a orelor de curs, organizate în centre de resurse sau în unităţi de învăţământ special sau centre şcolare pentru educaţie incluzivă.

(2)Participarea la programe suplimentare de terapie specifică şi de compensare se face la cererea părinţilor/reprezentantului legal şi în baza certificatului de orientare şcolară şi profesională eliberat de COSP.

(3)Activităţile din cadrul programului suplimentar de terapie specifică şi de compensare constau în stimulare cognitivă, educaţie senzorială, motorie şi psihomotorie, terapie ocupaţională etc.

(4)Tipul de activităţi şi ponderea acestora în programul suplimentar se stabilesc în funcţie de obiectivele stabilite prin planul de intervenţie personalizată.

(5)Programele suplimentare de terapie specifică şi de compensare sunt prevăzute în planurile-cadru ale învăţământului special. Activităţile se desfăşoară cu 4-6 copii cu o frecvenţă de 2 activităţi/săptămână, pentru fiecare tip de activitate specifică şi de compensare menţionate în certificatul eliberat de COSP.

Art. 48

Fiecare copil/elev cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate integrat în unităţi de învăţământ de masă va fi inclus în programe de stimulare şi dezvoltare a limbajului/comunicării desfăşurate în cadrul cabinetelor logopedice interşcolare de către profesori logopezi, participând la cel puţin 2 activităţi săptămânal, individual sau în grup de maximum 2 elevi cu diagnostice şi niveluri de dezvoltare asemănătoare.

 

Art. 49

Planificarea şi derularea tuturor programelor educaţionale şi terapeutice la care participă copiii/elevii cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate se realizează în parteneriat cu părinţii/reprezentantul legal.

Art. 50

În învăţământul preuniversitar, în funcţie de gravitatea diagnosticului, la recomandarea SEOSP din cadrul CJRAE/CMBRAE şi în baza certificatului de orientare şcolară şi profesională emis de COSP, părintele/reprezentantul legal poate participa sau poate desemna o persoană să participe la activităţile educative şi terapeutic-compensatorii desfăşurate cu copiii lor, la cererea cadrelor didactice sau la propunerea părintelui/reprezentantului legal.

Art. 51

(1)Unitatea de învăţământ la care este înscris elevul are obligaţia de a propune şi desfăşura programe de consiliere şi informare a părinţilor pe teme privind tulburările de spectru autist şi de a oferi sprijin şi soluţii pentru rezolvarea tuturor situaţiilor generate de starea de dizabilitate.

(2)Evaluarea copiilor cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate se face prin raportare la obiectivele stabilite în planul de intervenţie personalizată şi la progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare şi învăţare.

Art. 52

Elevii cu tulburări de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate pot susţine evaluările şi examenele naţionale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare: Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul învăţământului special şi special integrat, metodologiile de organizare şi desfăşurare a evaluărilor şi examenelor naţionale.

SECŢIUNEA 4: Managementul de caz pentru servicii integrate

Art. 53

(1)Managementul de caz este metoda complexă prin care sunt elaborate în mod personalizat obiectivele de dezvoltare, de abilitare şi reabilitare ale persoanei cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate şi modul de implementare a acestora prin activităţi subsecvente şi monitorizarea acestora. Această metodă este utilizată de către managerul de caz desemnat conform legislaţiei în vigoare.

(2)Managerul de caz este persoana desemnată în conformitate cu prevederile Ordinului secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale art. 5 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Implementarea managementului de caz se asigură prin serviciile specializate de sănătate, sociale şi de educaţie, integrarea informaţiilor şi recomandărilor specialiştilor din cele trei sisteme şi se urmăreşte crearea unui traseu procedural cât mai accesibil persoanei cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate şi familiei/reprezentantului legal al acesteia, precum şi abilitarea şi reabilitarea acesteia.

(4)Pentru atingerea obiectivelor stabilite în planul de abilitare/reabilitare a persoanei cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate şi în funcţie de resursele existente în comunitate sunt accesate şi alte servicii specializate precum: terapie ocupaţională, integrare profesională, integrare în locuinţe sociale, ateliere protejate, alte tipuri de servicii cu scopul menţinerii, refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale a persoanelor cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate.

CAPITOLUL III: Personalul implicat în acordarea serviciilor specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale

Art. 54

Personalul specializat din serviciile de sănătate publice sau private este format din:

a)medicul de familie;

b)medicul specialist de psihiatrie/psihiatrie pediatrică;

c)psihologul atestat în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, respectiv în specialitatea psihopedagogie specială – logoped;

d)psiholog/alt profesionist atestat în tehnici specifice copiilor cu TSA;

e)psiholog/alt profesionist atestat în terapie cognitiv-comportamentală;

f)psiholog/alt profesionist atestat în consiliere şi/sau terapie de familie;

g)psihopedagog/alt profesionist specializat în tehnici de comunicare specifice copiilor cu TSA;

h)kinetoterapeut/fiziokinetoterapeut/profesor de cultură fizică medicală;

i)asistent social;

j)terapeut ocupaţional;

k)asistent medical/asistent medical comunitar;

l)alţi profesionişti cu atribuţii în domeniul intervenţiei specializate în TSA.

Art. 55

Personalul specializat din sistemul social este format din asistenţii sociali, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială şi alte categorii de personal specializat angajate în Serviciul protecţie şi asistenţă socială, DGASPC, furnizori privaţi de servicii sociale licenţiate, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 56

Personalul specializat din sistemul educaţional este format din cadrele didactice angajate în unităţile de învăţământ publice sau private, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 57

Atestarea profesională a psihologilor, precum şi furnizarea serviciilor psihologice se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare

Art. 58

(1)Standardele profesionale specifice de formare în psihoterapii specifice aplicabile persoanei cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări mintale asociate se aprobă de către Colegiul Psihologilor din România, în condiţiile legislaţiei în vigoare.

(2)Intervenţia psihoterapeutică specifică pentru persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate este psihoterapia cognitiv-comportamentală, care însă nu exclude aplicarea altor metode de psihoterapie bazate pe dovezi ştiinţifice, care vizează tratamentul, recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii şi integrării sociale.

(3)Formarea profesională complementară şi continuă a profesioniştilor atestaţi în psihoterapii specifice aplicabile persoanei cu TSA se realizează în condiţiile stabilite de Colegiul Psihologilor din România, conform legislaţiei în vigoare.

(4)Furnizorii de formare profesională care organizează cursuri de formare profesională continuă pentru profesioniştii care urmează să realizeze intervenţii pentru persoanele cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări mintale asociate sunt avizaţi şi înregistraţi de către Colegiul Psihologilor din România, potrivit normelor specifice.

 

CAPITOLUL IV:Finanţarea serviciilor de sănătate medicale şi a celor conexe actului medical

Art. 59

Fiecare persoană diagnosticată cu TSA şi tulburări de sănătate mintală asociate poate beneficia de servicii de sănătate medicale şi conexe actului medical prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor sale de aplicare.

Art. 60

Serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. f) pct. 1 şi 2 sunt asigurate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pe baza contractelor încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în limita fondurilor aprobate prin legea bugetului de stat pe tipuri de asistenţă medicală.

CAPITOLUL V: Finanţarea serviciilor educaţionale

Art. 61

(1)Serviciile educaţionale se finanţează din bugetul de venituri şi cheltuieli care se întocmeşte anual, de către fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanţare a învăţământului preuniversitar, elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, aprobat conform legii.

(2)Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor şi se folosesc cu aceeaşi destinaţie sau, cu aprobarea consiliului de administraţie, se utilizează pentru finanţarea altor cheltuieli ale unităţii de învăţământ.

(3)Finanţarea unităţilor de învăţământ special, a claselor de învăţământ special, a elevilor din învăţământul special, a liceelor speciale şi a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.

CAPITOLUL VI: Finanţarea serviciilor sociale

Art. 62

Finanţarea serviciilor sociale se efectuează în condiţiile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL VII: Dispoziţii finale

Art. 63 Persoanele diagnosticate precoce cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate au acces la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Art. 64 Membrii echipei multidisciplinare specializate, familia şi cadrele didactice vor contribui la adaptarea copilului la grădiniţă, şcoală sau alt mediu cu impact asupra dezvoltării pentru persoanele cu tulburări de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintale asociate.

Art. 65 Organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate pot încheia parteneriate sau protocoale de colaborare cu instituţii centrale sau ale administraţiei publice locale în vederea dezvoltării unor servicii în sprijinul persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

LEGE nr. 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1

(1)Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.

(2)Voluntariatul este un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi, totodată, în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii sociale.

Art. 2

(1)Statul român recunoaşte valoarea socială a activităţilor de voluntariat ca expresie a cetăţeniei active, a solidarităţii şi responsabilităţii sociale, precum şi valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale şi lingvistice a persoanelor care desfăşoară aceste activităţi.

(2)Statul susţine dezvoltarea mişcării de voluntariat la nivel local, naţional şi internaţional, cu respectarea independenţei şi diversităţii acesteia, în scopul îndeplinirii sale artistice şi culturale, sportive şi recreative, educaţionale, ştiinţifice, de cercetare, de tineret, de reprezentare, de mediu, de sănătate, sociale, de solidaritate, de dezvoltare comunitară, de ajutor umanitar, civic şi filantropic şi altele asemenea.

(3)Statul român sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituţiile sale care activează în domenii în care se desfăşoară activităţi de voluntariat potrivit legii.

Art. 3

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup;

b)activitatea de interes public reprezintă activitatea desfăşurată în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;

c)organizaţia-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat;

d)contractul de voluntariat reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia-gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului;

e)voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;

f)beneficiarul activităţii de voluntariat este persoana fizică, alta decât soţul/soţia şi copiii, sau persoana juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat;

g)coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizaţiei-gazdă, care îndeplineşte sarcinile legate de coordonarea şi administrarea activităţii voluntarilor.

Art. 4

Prezenta lege se fundamentează pe următoarele principii:

a)participarea ca voluntar, activitate de interes public, neremunerată şi bazată pe o decizie liber consimţită a voluntarului;

b)implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;

c)desfăşurarea voluntariatului cu excluderea remuneraţiei din partea beneficiarului activităţii;

d)participarea persoanelor la activităţile de voluntariat, pe baza egalităţii de şanse şi de tratament, fără discriminări;

e)activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită;

f)caracterul de interes public al activităţii de voluntariat.

Art. 5

Activităţile de voluntariat izolate, sporadic prestate, în afara raporturilor cu persoanele juridice prevăzute la art. 1, din raţiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate nu fac obiectul prezentei legi.

Art. 6

Autorităţile administraţiei publice sprijină derularea activităţilor de voluntariat prin includerea în strategiile de dezvoltare locală sau naţională a unor capitole distincte despre rolul voluntariatului ca resursă de dezvoltare a bunăstării sociale, şi nu ca modalitate de reducere a cheltuielilor, precum şi modul de sprijinire a voluntariatului pentru atingerea priorităţilor locale sau naţionale.

Art. 7

(1)Autorităţile administraţiei publice locale susţin voluntariatul ca metodă recunoscută prin care cetăţenii pot participa activ la activităţi de voluntariat în comunităţile lor, metodă ce le permite acestora să abordeze probleme legate de acţiuni umanitare, mediu înconjurător, probleme sociale, şi altele asemenea.

(2)Autorităţile administraţiei publice locale se întâlnesc anual cu reprezentanţii legali ai organizaţiei-gazdă, pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea organizării unei cooperări efective în activităţile de interes public desfăşurate de către voluntari, precum şi în vederea promovării, la nivel local, a acestor activităţi, a rezultatelor şi impactului social survenit.

(3)Autorităţile administraţiei publice locale promovează şi susţin organizarea de evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului, în data de 5 decembrie a fiecărui an.

Art. 8

(1)Activităţilor de voluntariat organizate în afara României de către organizaţii-gazdă de naţionalitate română, în parteneriat cu organizaţii din ţara respectivă, desfăşurate în temeiul unui contract de voluntariat semnat în România, le sunt aplicabile prevederile prezentei legi.

(2)Voluntarilor cetăţeni străini le este garantată rezidenţa pe teritoriul statului român pe durata contractului de voluntariat, în limitele şi condiţiile impuse de legislaţia privind regimul străinilor în România.

Art. 9

(1)Activitatea de voluntariat se desfăşoară în urma unei cereri din partea organizaţiei-gazdă, prin care aceasta îşi manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari. Organizaţia-gazdă are posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în condiţiile prevăzute în statutul acesteia, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată, şi cu respectarea art. 4 lit. c).

(2)Cererea emisă de organizaţia-gazdă persoană juridică de drept public, prin care este manifestată disponibilitatea de a colabora cu voluntari, se realizează printr-un anunţ public.

(3)Organizaţia-gazdă oferă instruire iniţială cu privire la:

a)structura, misiunea şi activităţile organizaţiei-gazdă;

b)drepturile şi responsabilităţile voluntarului;

c)regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului.

(4)Organizaţia-gazdă poate oferi voluntarilor, în condiţiile legislaţiei din domeniul educaţiei şi formării profesionale, cursuri de instruire, formare şi pregătire profesională în domeniul în care aceasta activează.

Art. 10

(1)Este interzis, sub sancţiunea anulabilităţii, să se încheie contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestaţiilor respective.

(2)Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.

(3)Pe durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea activităţii de voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Acestea se întocmesc în limba română dacă au fost emise pe teritoriul României.

(4)Certificatul de voluntariat va conţine următoarele elemente:

a)datele de identificare ale organizaţiei-gazdă care emite certificatul;

b)numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;

c)numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;

d)numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;

e)perioada şi numărul de ore de voluntariat;

f)numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;

g)numele şi prenumele reprezentantului legal al organizaţiei-gazdă;

h)menţiunea „Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat”.

(5)Certificatele de voluntariat sau documentele echivalente eliberate de organizaţii-gazdă dintr-un alt stat sunt recunoscute în România în măsura în care conţin elementele prevăzute la alin. (4) şi sunt prezentate în copie autentificată şi traducere legalizată.

(6)Raportul de activitate va conţine următoarele elemente:

a)activităţile de voluntariat prestate;

b)atribuţiile asumate;

c)aptitudinile dobândite.

Art. 11

(1)Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi organizaţia-gazdă. Obligaţia de încheiere a contractului de voluntariat în formă scrisă revine organizaţiei-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

(2)În cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetăţean străin, organizaţia gazdă poate să-i pună acestuia la dispoziţie un interpret.

(3)Organizaţia-gazdă este obligată ca, anterior începerii activităţii de voluntariat, să înmâneze voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.

(4)Anterior începerii activităţii, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de evidenţă a voluntarilor ţinut de organizaţia-gazdă.

(5)Contractul de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de protecţie a voluntarului.

(6)Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele clauze:

a)datele de identificare ale părţilor contractante;

b)descrierea activităţilor pe care urmează să le presteze voluntarul;

c)timpul şi perioada de desfăşurare a activităţii de voluntariat;

d)drepturile şi obligaţiile părţilor;

e)stabilirea cerinţelor profesionale, a abilităţilor sociale, intereselor de dezvoltare, a celor de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente;

f)condiţiile de reziliere a contractului.

(7)Contractul de voluntariat încetează în următoarele condiţii:

a)la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care prestaţiile care fac obiectul contractului au fost executate;

b)de comun acord;

c)când organizaţia-gazdă îşi încetează activitatea;

d)prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 21;

e)în caz de reziliere a contractului.

(8)Fişa de voluntariat conţine descrierea în detaliu a tipurilor de activităţi pe care organizaţia-gazdă şi voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfăşura pe parcursul contractului de voluntariat.

(9)Fişa de protecţie a voluntarului conţine instrucţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii acestuia, cu respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru activităţi ce ies din domeniul de acoperire al fişei de protecţie a voluntarului, organizatorii activităţii vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la dispoziţia acestora instrucţiuni de securitate a muncii specifice activităţii respective.

(10)Organizaţia-gazdă este obligată să ţină evidenţa voluntarilor, a duratei şi a tipului activităţilor desfăşurate şi evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul intern.

Art. 12

Contractul de voluntariat trebuie să conţină minimum următoarele drepturi ale voluntarului:

a)dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat în concordanţă cu capacitatea şi disponibilitatea acestuia;

b)dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea certificatului de voluntariat însoţit de raportul de activitate;

c)dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor personale;

d)dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.

 

Art. 13

(1)Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele obligaţii ale voluntarului:

a)obligaţia de a presta o activitate de interes public, fără remuneraţie;

b)obligaţia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului – îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii sociale şi discriminarea;

c)obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fişa de voluntariat, precum şi respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de protecţie a voluntarului;

d)obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia;

e)obligaţia de a anunţa indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat în care este implicat.

(2)Răspunderea voluntarului în astfel de situaţii se angajează potrivit regulilor stabilite în legislaţia în vigoare şi în regulamentele interne ale organizaţiei-gazdă.

Art. 14

Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele drepturi ale organizaţiei-gazdă:

a)dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat;

b)dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către organizaţia-gazdă;

c)dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de voluntariat prin coordonatorul de voluntari;

d)dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul de voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului.

Art. 15

(1)Contractul de voluntariat trebuie să cuprindă următoarele:

a)obligaţia organizaţiei-gazdă de a asigura desfăşurarea activităţilor sub conducerea unui coordonator de voluntari, cu respectarea condiţiilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;

b)posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi transport pentru voluntar în desfăşurarea activităţii sale de voluntariat, în limita sumelor alocate cu această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile de hrană, cazare şi transport printr-o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-gazdă;

c)posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea activităţii de voluntariat, cu excepţia celor aferente muncii prestate de către voluntar în limita sumelor alocate cu această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile mai sus menţionate printr-o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-gazdă.

(2)La solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă poate încheia contract de asigurare împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii, în funcţie de complexitatea activităţii la care participă acesta şi în limita sumelor alocate cu această destinaţie.
Art. 16

În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului voluntarilor, numit în condiţiile art. 3 lit. g). În situaţia în care, prin desfăşurarea activităţilor de voluntariat, se cauzează prejudicii unor terţe persoane, organizaţia-gazdă va răspunde solidar cu voluntarul, în condiţiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă acestea nu au fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.

Art. 17

Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin reprezentare.

Art. 18

Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 19

Dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face imposibilă executarea contractului, acesta încetează de plin drept.

Art. 20

(1)Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.

(2)La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt egale şi libere.

Art. 21

Denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia dintre părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării se stabilesc prin contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.

Art. 22

(1)Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, iar, în caz de nesoluţionare, de către instanţele civile.

(2)Acţiunile izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.

Art. 23

La concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice şi angajatorii persoane fizice sau juridice pot acorda punctaj suplimentar candidaţilor care prezintă unul sau mai multe certificate de voluntariat obţinute din activităţi de voluntariat, eliberate în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în situaţia în care acestea constituie criterii de selecţie.

Art. 24

Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din cadrul serviciilor de urgenţă voluntare constituite conform legii, precum şi persoanelor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la prestarea serviciului militar pe bază de voluntariat.

Art. 25

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 26

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea voluntariatului nr. 195/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 25 aprilie 2007.

-****-

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 469 din data de 26 iunie 2014

LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului*) – Republicată

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale şi definiţii

Art. 1

(1)Prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.

(2)Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.

Art. 2

(1)Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2)Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.

(3)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

(4)Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

(5)Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.

(6)În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a)nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b)opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c)istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

d)capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e)menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Art. 3

De dispoziţiile prezentei legi beneficiază:

a)copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;

b)copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;

c)copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;

d)copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;

e)copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.

Art. 4

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)copil – persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii;

b)familie – părinţii şi copiii acestora;

c)familie extinsă – rudele copilului, până la gradul IV inclusiv;

d)familie substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;

e)plan individualizat de protecţie – documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;

f)plan de servicii – documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii abuzului, neglijării, exploatării, a oricăror forme de violenţă asupra copilului, precum şi a separării copilului de familia sa;

g)reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.

Art. 5

(1)Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.

(2)Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

(3)În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.

(4)Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.

Art. 6

Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

a)respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b)egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

c)responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;

d)primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;

e)descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;

f)asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;

g)respectarea demnităţii copilului;

h)ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;

i)asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;

j)celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

k)asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului;

l)interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Art. 7

Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie.

Art. 8

În orice cauză care priveşte drepturi ale copilului, instanţa verifică dacă înţelegerile dintre părinţi sau ale acestora cu alte persoane respectă interesul superior al copilului.

CAPITOLUL II: Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1: Drepturi şi libertăţi civile

Art. 9

(1)Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.

(2)Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

(3)Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.

(4)Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nicio ingerinţă.

(5)Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.

Art. 10

(1)În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 9 alin. (1), unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.

(2)În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de asistenţă socială.

(3)Persoanele desemnate la alin. (2) au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.

Art. 11

(1)Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere.

(2)Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.

(3)Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.

Art. 12

(1)În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.

(2)În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.

(3)În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(4)În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere.

(5)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor.

(6)În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent.

(7)În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului.

Art. 13

În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 12.

Art. 14

(1)În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.

(2)Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită.

Art. 15

Metodologia privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc sau părăsiţi în unităţi sanitare/secţii/compartimente de specialitate obstetrică-ginecologie şi neonatologie/alte unităţi sanitare care oferă servicii medicale pentru copii se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu Ministerul Sănătăţii.

Art. 16

(1)Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de care aparţin, în vederea luării în evidenţă.

(2)Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.

Art. 17

(1)Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

(2)Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

(3)Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

(4)În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

(5)Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.

Art. 18

(1)În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:

a)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b)vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c)găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;
d)corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e)transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f)transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

g)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

(2)Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.

(3)Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).

(4)Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată de specialişti atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora.

(5)În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.
(6)Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta. Totodată, monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentinţă definitivă. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g).
(61)Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială pot realiza intervievarea părinţilor, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare.
(7)La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte.

(8)Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă.

Art. 19

(1)Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2)Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Art. 20

(1)În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include:

a)amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului;

b)depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare;

c)depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.

Art. 21

(1)În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum:

a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;

b)disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;

c)situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;

d)istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;

e)distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială.

Art. 22

Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Art. 23

(1)Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali.

(2)Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei.

Art. 24

(1)Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate.

(2)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

(3)Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 25

(1)Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Inspectoratul General pentru Imigrări despre toate situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.

(2)În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa Inspectoratul General pentru Imigrări, va solicita Tribunalului Bucureşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

(3)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.

(4)În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută în prezenta lege.

Art. 26

În vederea aplicării prevederilor art. 24 şi 25 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.

Art. 27

(1)Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.

(2)Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.

(3)Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal.

(4)Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

(5)Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

Art. 28

(1)Copilul are dreptul la libertate de exprimare.

(2)Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.

(3)Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.

(4)Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.

Art. 29

(1)Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.

(2)În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.

(3)Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

(4)În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.

(5)Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.

(6)Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.

Art. 30

(1)Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.

(2)Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.

(3)Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.

(4)Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.

Art. 31

(1)Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.

(2)Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1).

Art. 32

(1)Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.

(2)Copilul aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc.

(3)Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna realizare şi exercitare a drepturilor tuturor copiilor.

(4)Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1).

Art. 33

(1)Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

(2)Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.

Art. 34

(1)Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

(2)Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora.

(3)Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale.

SECŢIUNEA 2: Mediul familial şi îngrijirea alternativă

Art. 35

(1)Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.

(2)Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege.

(3)Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.

Art. 36

(1)Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

(2)Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

(3)În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.

(4)În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(5)Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul.

(6)Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.

(7)Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

(8)În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Art. 37

Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi:

a)să supravegheze copilul;

b)să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

c)să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

d)să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e)să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Art. 38

Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Art. 39

(1)Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.

(2)Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.

Art. 40

(1)Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei acestuia.

(2)La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a planului prevăzut la alin. (1) se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector.

(3)Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului.

(4)Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau separarea copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la alte servicii.

(5)Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.

Art. 41

(1)Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.

(2)Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.

(3)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.

Art. 42

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.

(2)Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Art. 43

Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:

a)persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;

b)modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;

c)decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;

d)redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.

Art. 44

(1)Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.

(2)Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

Art. 45

Tutela se instituie conform legii de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.

SECŢIUNEA 3: Sănătatea şi bunăstarea copilului

Art. 46

(1)Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

(2)Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.

(3)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru:

a)reducerea mortalităţii infantile;

b)asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;

c)prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;

d)asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

e)informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;

f)dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;

g)verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;

h)asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;

i)derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

(4)Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.

(5)În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.

(6)Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.

Art. 47

(1)Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

(2)Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos.

Art. 48

(1)Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.

(2)În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii.

(3)Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.

(4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări sociale.

Art. 49

(1)Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

(2)Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.

(3)În vederea asigurării accesului la educaţie, recuperare şi reabilitare, copilul cu handicap poate fi şcolarizat în alt judeţ/sector al municipiului Bucureşti decât cel de domiciliu, cu suportarea cheltuielilor din bugetul judeţului/sectorului în care se află unitatea de învăţământ.

(4)Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.

(5)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.

Art. 50

(1)Copilul cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.

(2)Părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a respecta şi/sau urma serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi încadrat în grad de handicap.

SECŢIUNEA 4: Educaţie, activităţi recreative şi culturale

Art. 51

(1)Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

(2)Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.

(3)Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.

Art. 52

(1)Ministerul Educaţiei Naţionale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:

a)facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;

b)dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;

c)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;

d)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;

e)respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;

f)prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea.

(2)În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

(3)Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.

(4)Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceste cazuri.

Art. 53

(1)Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.

(2)Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.

(3)Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.

CAPITOLUL III: Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune

Art. 54

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

Art. 55

(1)Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

(2)La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

(3)Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.

Art. 56

Serviciile de protecţie specială sunt cele prevăzute la art. 120-123.

Art. 57

(1)Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie.

(2)Planul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

(3)Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

Art. 58

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă.

(2)În situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile.

(3)La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie, iar dacă aceasta nu este posibilă, se va proceda la deschiderea procedurii adopţiei interne.

(4)Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecţie se stabileşte cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei extinse care au putut fi găsiţi.

(5)Deschiderea procedurii adopţiei interne se realizează în condiţiile legii speciale, adopţia ca obiectiv al planului individualizat de protecţie stabilindu-se fără consultarea părinţilor şi a membrilor familiei extinse.

(6)Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi.

Art. 59

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:

a)plasamentul;

b)plasamentul în regim de urgenţă;

c)supravegherea specializată.

Art. 60

De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:

a)copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;

b)copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;

c)copilul abuzat sau neglijat;

d)copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;

e)copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

Art. 61

Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA 2: Plasamentul

Art. 62

(1)Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la:

a)o persoană sau familie;

b)un asistent maternal;

c)un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 123 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile legii.

(2)Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.

Art. 63

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

Art. 64

(1)Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate stabili plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 3 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
(3)La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:

a)plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;

b)menţinerea fraţilor împreună;

c)facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.

Art. 65

(1)Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 60 lit. b) şi e).

(2)Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:

a)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;

b)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.

Art. 66

(1)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.

(2)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri, dacă în vederea respectării interesului superior al copilului instanţa nu dispune altfel, în funcţie de circumstanţele cazului.

(3)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c) şi d) sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(4)Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător.

Art. 67

(1)Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul.

(2)Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa.

(3)Acţiunile şi lucrările prevăzute la alin. (2) sunt incluse în planul de acţiuni sau lucrări de interes local, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare.

SECŢIUNEA 3: Plasamentul în regim de urgenţă

Art. 68

(1)Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:

a)abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;

b)găsit sau părăsit în unităţi sanitare.

(2)Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.

(3)Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute la alin. (2) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primeşte sau găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte copilul, despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal.

(4)Dispoziţiile art. 62-64 se aplică în mod corespunzător.

(5)Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 69

(1)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (1), dacă nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (2), măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în condiţiile art. 100 alin. (3).

Art. 70

(1)În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2)În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă.

(3)Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

(4)În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa judecătorească, aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 100 alin. (4).

SECŢIUNEA 4: Supravegherea specializată

Art. 71

(1)Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.

(2)În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.

SECŢIUNEA 5: Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

Art. 72

(1)Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2)În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.

(3)Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.

Art. 73

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.

(2)În îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit.

(3)În situaţia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească.

(4)Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii.

Art. 74

La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni.

Art. 75

Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

CAPITOLUL IV: Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat

Art. 76

(1)Copiii care solicită obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care au obţinut acest statut beneficiază de protecţie şi asistenţă umanitară corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor.

(2)Copiii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază de una dintre formele de protecţie prevăzute de Legea ir. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 77

(1)În situaţia în care copilul care solicită statutul de refugiat este neînsoţit de către părinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigură de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află organul teritorial al Ministerului Afacerilor Interne unde urmează a fi depusă cererea.

(2)Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) se analizează cu prioritate.

(3)În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului prevăzut la alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga procedură de acordare a statutului de refugiat.

(4)În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-credinţă în îndeplinirea acesteia, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane.

Art. 78

(1)Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a statutului de refugiat, cazarea copiilor prevăzuţi la art. 77 se realizează într-un serviciu de tip rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.

(2)Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire şi cazare aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.

(3)Copiii prevăzuţi la alin. (1), cărora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiază de protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.

Art. 79

(1)În situaţia în care cererea copilului prevăzut la art. 76, de acordare a statutului de refugiat, este respinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Inspectoratul General pentru Imigrări şi solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială.

(2)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.

Art. 80

(1)Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă în condiţiile prezentei legi.

(2)În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului.

Art. 81

Niciun copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul conflictelor armate.

Art. 82

(1)În situaţia existenţei unui conflict armat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra copilului şi pentru a promova reintegrarea socială a acestuia.

(2)Organele administraţiei publice centrale menţionate la alin. (1), în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor promova măsurile corespunzătoare pentru:

a)educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces general şi continuu în prevenirea conflictelor;

b)educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă şi responsabilă.

Art. 83

(1)În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean ori, după caz, primarul sectorului municipiului Bucureşti are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în termen de 24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă completă a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situaţiei acestora.

(2)Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu va fi folosită în scopuri militare.

(3)În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună.

CAPITOLUL V: Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal

Art. 84

(1)Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c).

(2)În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c), comisia pentru protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:

a)condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;

b)gradul de pericol social al faptei;

c)mediul în care a crescut şi a trăit copilul;

d)riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;

e)orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.

(3)Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la şedinţele de consiliere efectuate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.

Art. 85

(1)Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:

a)frecventarea cursurilor şcolare;

b)utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

c)urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d)interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.

(2)În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 84 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).

Art. 86

În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 85 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.

Art. 87

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

Art. 88

(1)Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.

(2)Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1), precum şi standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3)Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi însoţit şi asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în orice etapă a cercetării penale.

CAPITOLUL VI: Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă

Art. 89

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.

(2)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.

(3)Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 90

(1)Părinţii copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante.

(2)Persoanele menţionate la alin. (1) vor asigura condiţiile necesare pentru ca readaptarea şi reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.

SECŢIUNEA 1: Protecţia copilului împotriva exploatării economice

Art. 91

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituţii de învăţământ, de protecţie specială, reeducare şi detenţie sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

(2)Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatării copilului prin muncă.

(3)În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.

(4)Inspecţia Muncii, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare:

a)pentru copii – despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare economică;

b)pentru publicul larg – incluzând educaţie parentală şi activităţi de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării economice;

c)pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

Art. 92

(1)Prestarea de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling prevăzute la art. 91 alin. (1) este condiţionată de informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială de la domiciliul copilului.

(2)Condiţiile de muncă pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi modalităţile procedurii de informare prealabilă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

SECŢIUNEA 2: Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

Art. 93

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope.

(2)Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal.

(3)Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:

a)prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe;

b)conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, după caz, prin introducerea acestui subiect în programa şcolară;

c)sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare – dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;

d)dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor;

e)dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor.

(4)Instituţiile prevăzute la alin. (3) se vor asigura că opiniile copiilor sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor antidrog.

SECŢIUNEA 3: Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

Art. 94

(1)Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.

(2)Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

Art. 95

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.

Art. 96

(1)Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.

(2)Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţa publicului.

Art. 97

Părinţii sau reprezentanţii legali au obligaţia de a supraveghea copilul şi de a lua toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de către copil.

Art. 98

În vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 89 alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată:

a)să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului;

b)să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 119, specializate pentru nevoile copiilor, victime ale abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.

Art. 99

Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliţie au obligaţia să sprijine reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 100

(1)Reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil sunt obligaţi să colaboreze cu reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi să ofere toate informaţiile necesare pentru soluţionarea sesizărilor.

(2)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, şi nu întâmpină opoziţie din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. Prevederile art. 62-64, art. 68 alin. (5) şi ale art. 70 se aplică în mod corespunzător.

(3)În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 62-64 şi ale art. 68 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

(4)În termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere.

Art. 101

(1)În cadrul procesului prevăzut la art. 100 alin. (3) şi (4), se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog.

(2)Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.

(3)Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

Art. 102

În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.

Art. 103

În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni.

SECŢIUNEA 4: Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Art. 104

(1)Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.

(2)Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz.

(3)Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(4)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi tutorelui, precum şi în cazul în care ambii părinţi urmează să plece la muncă într-un alt stat.

Art. 105

(1)Persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.

(2)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.

(3)Instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (3).

(4)Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în faţa instanţei.

(5)La cerere se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).

(6)Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluţionarea cererii de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia.

(7)Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea.

(8)Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul.

(9)Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorităţii părinteşti.

Art. 106

Autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în vederea:

a)conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate;

b)informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în străinătate.

Art. 107

Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi serviciile de care aceştia pot beneficia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Art. 108

Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.

SECŢIUNEA 5: Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare

Art. 109

(1)Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă, inclusiv de către propriii părinţi.

(2)În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse.

SECŢIUNEA 6: Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare

Art. 110

(1)Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.

(2)Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:

a)transferului ilicit şi a nereturnării copilului;

b)încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;

c)exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;

d)răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;

e)implicării copiilor în conflicte armate;

f)dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale;

g)exploatării copilului de către mass-media;

h)exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.

CAPITOLUL VII: Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului

SECŢIUNEA 1: Instituţii la nivel central

Art. 111

Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de prezenta lege şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Art. 112

Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului.

SECŢIUNEA 2: Instituţii şi servicii la nivel local

Art. 113

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi.

Art. 114

(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

(2)În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei colectivităţi.

(3)Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte emise de către autorităţile administraţiei publice locale.

(4)Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.

Art. 115

(1)În subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale:

a)stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului;

b)pronunţarea, în condiţiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie specială a copilului;

c)soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;

d)alte atribuţii prevăzute de lege.

(2)Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului se reglementează prin hotărâre a Guvernului*).

(3)Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul acestora, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector.

(4)Indemnizaţia se suportă din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi cu încadrarea în limita maximă a cheltuielilor de personal, stabilită prin lege.

Art. 116

(1)Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

(3)Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare.

(4)Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a drepturilor copilului.

(5)Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Art. 117

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului exercită, în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, următoarele atribuţii principale:

a)coordonează activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;

b)coordonează, la nivel judeţean, activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

c)asigură îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor publice de asistenţă socială;

d)asigură, la nivel judeţean, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

e)monitorizează şi analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul judeţului/sectorului şi propune măsuri pentru situaţiile în care acestea sunt încălcate;

f)monitorizează activitatea autorizată conform art. 92 prestată de copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, în raza sa de competenţă teritorială;

g)solicită informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată, ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.

Art. 118

(1)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele atribuţii:

a)monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante, în baza unei fişe de monitorizare aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;

b)realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;

c)identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;

d)elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;

e)asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;

f)asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent;

g)vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;

h)înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;

i)urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;

j)colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu;

k)urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local, prevăzute la art. 67 alin. (2).

(2)La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(3)Metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială, precum şi modelul standard al documentelor elaborate de către acestea se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Art. 119

(1)Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele tipuri de servicii:

a)servicii de zi;

b)servicii de tip familial;

c)servicii de tip rezidenţial.

(2)Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului**).

Art. 120

(1)Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.

(2)Accesul la aceste servicii se realizează în baza planului de servicii sau, după caz, a planului individualizat de protecţie, în condiţiile prezentei legi.

Art. 121

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

Art. 122

(1)Pot primi copii în plasament familiile şi persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exerciţiu, domiciliul în România şi care prezintă garanţii morale şi condiţii materiale necesare creşterii şi îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi.

(2)La stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în vederea consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie.

(3)Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:

a)activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu;

b)programul de lucru este impus de nevoile copiilor;

c)planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament;

d)în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie.

(4)Contractul individual de muncă se încheie la data emiterii dispoziţiei directorului de stabilire a măsurii plasamentului în regim de urgenţă sau a hotărârii comisiei pentru protecţia copilului/instanţei cu privire la stabilirea măsurii plasamentului.

(5)Condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Art. 123

(1)Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

(2)Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte toate serviciile care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore.

(3)Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale.

(4)Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică.

(5)Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi.

Art. 124

(1)Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivă.

(2)În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane suficiente pentru a organiza serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judeţean va asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean.

Art. 125

Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii lor administrativ-teritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi.

CAPITOLUL VIII: Organisme private

Art. 126

(1)Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii.

(2)În desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1), organismele private acreditate se supun regimului de drept public prevăzut de prezenta lege, precum şi de reglementările prin care aceasta este pusă în executare.

(3)Organismele private care organizează şi dezvoltă servicii de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi au obligaţia de a notifica direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului data începerii funcţionării efective a acestora şi de a permite accesul specialiştilor direcţiei în spaţiile în care se furnizează serviciile.

(4)Organismele private acreditate pot încheia convenţii de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi/sau cu serviciile publice de asistenţă socială sau pot contracta servicii destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, în condiţiile legii.

CAPITOLUL IX: Finanţarea sistemului de protecţie a copilului

Art. 127

(1)Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din următoarele surse:

a)bugetul de stat – în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, repartizate pe judeţe, potrivit propunerilor formulate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pe baza standardelor de cost pentru serviciile sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;

b)bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti – în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a serviciilor, din venituri proprii sau din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale;

c)bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;

d)donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de lege.

(2)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice poate finanţa programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.

Art. 128

(1)Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,20 ISR.
(2)Alocaţia prevăzută la alin. (1) se plăteşte persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui şi este destinată asigurării drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1).
(3)Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

(4)Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau s-a instituit tutela, stabilirea dreptului la alocaţie prevăzută la alin. (1) se face începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului sau a instanţei de judecată, după caz.

(5)Procedura de stabilire şi de plată a alocaţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

(6)În vederea urmăririi modului de utilizare a alocaţiei prevăzute la alin. (1), direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismele private autorizate transmit rapoartele prevăzute la art. 73 alin. (2) şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 129

(1)Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale.

(2)Necesarul de îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, materiale cultural-sportive se stabileşte în funcţie de vârsta şi nevoile copilului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, a organului de conducere al organismului privat acreditat.

(3)În cazul copiilor cu handicap, infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 50% în raport cu sumele acordate.

(4)Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, stabilit potrivit legii. Indemnizaţia se acordă, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, şi copiilor pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei.
(5)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute la alin. (1), respectiv dreptul la îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(6)Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice şi pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi este aplicabil şi copiilor din creşe şi alte unităţi de educaţie timpurie.

(7)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli stabilite în condiţiile alin. (5) şi cuantumul alocaţiei de hrană stabilit în condicile alin. (6) sunt aplicabile şi în cazul copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv celor şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(8)Alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi organizate de organismele private acreditate se stabileşte cel puţin la acelaşi nivel cu cel prevăzut pentru copiii din serviciile de zi publice.

(9)În limita bugetelor aprobate, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor pot aproba, prin hotărâre, la propunerea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, respectiv a serviciilor publice de asistenţă socială, un cuantum mai mare al limitelor minime de cheltuieli, respectiv al cuantumului alocaţiei de hrană aferente drepturilor stabilite conform prevederilor alin. (5) şi (6).
Art. 130

(1)Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului.

(2)Prestaţiile excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.

(3)În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia.

Art. 131

Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

Art. 132

Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte, manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale.

CAPITOLUL X: Reguli speciale de procedură

Art. 133

(1)Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.

(2)Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.

Art. 134

(1)Cauzele prevăzute la art. 133 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului.

(2)Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu respectarea prevederilor art. 29, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă asupra copilului; în acest caz, audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 101 alin. (3).

(3)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.

(4)Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.

(5)Ordonanţa preşedinţială de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii, este dată în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor.

Art. 135

(1)Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile.

(2)În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile.

Art. 136

(1)Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă.

(2)Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare.

Art. 137

Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Art. 138

Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Art. 139

În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:

a)personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;

b)antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;

c)condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;

d)propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul;

e)orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi soluţionării cauzei.

Art. 140

Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

CAPITOLUL XI: Răspunderi şi sancţiuni

Art. 141

(1)Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2), art. 52 alin. (4) şi art. 96 constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează potrivit legii.

(2)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 41 alin. (3), art. 91 alin. (3) teza întâi şi art. 118 alin. (1) lit. a) constituie abatere disciplinară.

Art. 142

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:

a)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (1);

b)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2);

c)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (3);

d)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (1);

e)necomunicarea de către organele de poliţie a rezultatelor verificărilor specifice privind identitatea mamei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3);

f)neefectuarea de către serviciul public de asistenţă socială a declaraţiei de înregistrare a naşterii, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6);

g)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (7);

h)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (1);

i)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi la art. 23 alin. (3);

j)nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2)-(4) şi ale art. 87;

k)nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (1) şi (4);

l)nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (2);

m)nerespectarea prevederilor art. 74;

n)nerespectarea prevederilor art. 84 alin. (3);

o)nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2);

p)nerespectarea prevederilor art. 97;

r)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 98 lit. a);

s)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 102;

ş)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 104 alin. (1);

t)nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. c)-k);

ţ)nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) lit. b).

(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a)cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. a), c), g), h), i), k), m), n), o), r), s) şi ş);

b)cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, cele prevăzute la lit. f) şi l);

c)cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), p) şi ţ);

d)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. e), j) şi t).

(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. i), j), o) şi p), precum şi de persoane anume desemnate dintre cele cu atribuţii de control din:

a)Ministerul Sănătăţii, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi d);

b)Ministerul Afacerilor Interne sau structurile subordonate acestuia, după caz, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e);

c)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. h), k), m), n), r), s), ş), t) şi ţ);

d)Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. l);

e)consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g).

Art. 143

Contravenţiilor prevăzute la art. 142 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL XII: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 144

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va reevalua împrejurările care au stat la baza măsurilor de protecţie dispuse de comisia pentru protecţia copilului şi, după caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile prezentei legi.

Art. 145

Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele maternale organizate în structura fostelor servicii publice specializate pentru protecţia copilului se reorganizează prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică.

Art. 146

(1)Serviciile de zi destinate prevenirii situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului, înfiinţate de consiliile judeţene, precum şi personalul care deserveşte aceste servicii se transferă consiliilor locale pe teritoriul cărora acestea funcţionează.

(2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă, care se consideră de interes judeţean.

(3)În situaţia în care serviciile prevăzute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care are ca obiect de activitate şi protecţia copilului în regim rezidenţial, respectiv centru de plasament, centru de primire în regim de urgenţă sau centru maternal, transferul se realizează numai dacă este posibilă separarea patrimoniului şi a personalului.

(4)Consiliile locale au obligaţia să păstreze destinaţia şi structura de personal a serviciilor preluate.

(5)Transferul prevăzut la alin. (1) se realizează pe bază de protocol încheiat între consiliul judeţean şi consiliul local.

Art. 147

Personalul didactic şi didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la data intrării în vigoare a prezentei legi este încadrat cu acest statut în cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, îşi păstrează statutul.

Art. 148

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au obligaţia să desemneze persoanele dintre cele cu atribuţii de control, care vor constata contravenţiile şi vor aplica sancţiunile menţionate în prezentul capitol.

Art. 149

(1)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a)art. 88 din Codul familiei;

b)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 20;

c)Hotărârea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile şi procedurile de autorizare a organismelor private care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997;

d)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 octombrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2002;

e)lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificările ulterioare.

(2)Se modifică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la înregistrarea naşterii copilului abandonat de mamă în spital, cuprinse în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare*).

(3)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Art. 150

(1)Formarea iniţială în domeniul protecţiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil.

(2)Educaţia permanentă şi formarea profesională continuă în domeniul protecţiei speciale a copilului se asigură pentru toate categoriile profesionale din sistem.

(3)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, precum şi, după caz, cu celelalte instituţii publice şi private interesate vor asigura formarea iniţială şi continuă a personalului care, în exercitarea sarcinilor ce îi revin, intră în contact cu domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Art. 151

(1)La angajarea personalului de educaţie, protecţie şi îngrijire din cadrul instituţiilor publice şi private, care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul, se va prezenta în mod obligatoriu şi o expertiză neuropsihiatrică.

(2)Anual personalul prevăzut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic.

(3)Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum şi rapoartele de evaluare psihologică se păstrează conform legii la dosarul personal al salariatului.

Art. 152

(1)Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de protecţie a copilului vor specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor pe care le au copiii, în conformitate cu vârsta, sănătatea şi gradul de maturitate al acestora.

(2)Aceste regulamente vor fi expuse într-un loc vizibil, astfel încât să permită accesul copiilor şi informarea lor adecvată.

Art. 153

Prevederile prezentei legi se completează cu alte reglementări care se referă la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Art. 154

Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevăzute de prezenta lege se realizează obligatoriu cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Art. 155

(1)Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu excepţia prevederilor art. 19 alin. (3)*), art. 84 alin. (2)**), art. 104 alin. (2)***), art. 105 alin. (5)****), art. 107 alin. (2)*****) care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ORDIN nr. 18 din 26 februarie 2003 privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap

În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2001, ale art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 216/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, ale art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ale art. 4 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,

secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, ministrul educaţiei şi cercetării, ministrul sănătăţii şi familiei şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emit următorul ordin:

Art. 1

Se aprobă Ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap, prevăzut în anexele nr. I-XII care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-****-

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie

Gabriela Coman,

secretar de stat

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Ecaterina Andronescu

Ministrul sănătăţii şi familiei,

Daniela Bartoş

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,

Constantin Stoenescu

ANEXA Nr. I: GHID METODOLOGIC pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA EVALUĂRII COPILULUI CU DIZABILITĂŢI

Conceptul de dizabilitate

Termenul central utilizat în legislaţia şi practica românească curentă este cel de „handicap”. Pe locul secund, ca sferă de frecvenţă şi utilizare este termenul „deficienţă”. Ambii termeni sunt acoperiţi prin definiţii în texte legale (anexa V) şi au circulaţie în toate ariile relevante: protecţia copilului, educaţie şi sănătate.

Conceptele de cerinţe sau nevoi (educaţionale) speciale circulă fără o definiţie legală certă şi au acoperire pe arii mai restrânse – după caz, protecţia copilului sau educaţie.

În literatura de specialitate, în diverse rapoarte şi studii a început să fie utilizat şi promovat termenul „dizabilitate” – ca substitut, de regulă, pentru handicap, termen care tinde a fi înlocuit în terminologia internaţională, de exemplu în Regulile standard din 1993 şi Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, adoptată de Adunarea Mondială a Sănătăţii din 2001.

(A)Prezentul ordin utilizează sintagma „copii cu dizabilităţi” cu intenţia de:

I.a recunoaşte conceptul promovat de Clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii menţionată anterior, în sensul că nu orice deficienţă determină apariţia handicapului şi nu în orice condiţii – în sensul de limitări de activitate (şi capacitate) şi/sau restricţii de participare (şi de performanţă)

II.a introduce conceptul de dizabilitate, care circulă deja destul de frecvent şi în România, şi de a acoperi ambii termeni „deficienţă” şi „handicap”.

Dizabilitatea face parte din experienţa umană, fiind o dimensiune a umanităţii. Ea este cea mai puternică provocare la acceptare a diversităţii pentru că limitele sale sunt foarte fluide. în categoria persoanelor cu dizabilităţi poate intra oricine, în orice moment, ca urmare a unor împrejurări nefericite, cum sunt unele boli şi accidentele.

Sarcina evaluării copiilor cu dizabilităţi nu este una uşoară. Rolul evaluatorului este să ştie exact ce este dizabilitatea, care sunt coordonatele sate, dar şi s-o recunoască ca experienţă unică, ca o dimensiune a diversităţii umane. Numai astfel se poate aprecia corect dacă serviciile şi programele de intervenţie şi sprijin pe care le propune şi le evaluează răspund necesităţilor celor cărora le sunt adresate.

Evaluarea trebuie să se realizeze într-un cadru empatic şi de pe poziţii de compatibilitate culturală cu beneficiarii ei. Aceasta presupune facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi şi participarea acestora şi a reprezentaţilor legali la toate nivelurile evaluării. Parteneriatul în evaluare este esenţial; părinţii au dreptul să fie consultaţi, să participe la luarea deciziilor consecutive evaluării, să cunoască planurile şi programele de intervenţie şi progresele pe care le realizează copilul.

Evaluarea este un act de mare responsabilitate pentru toţi factorii implicaţi: copii, părinţi, specialişti evaluatori. De aceea, nu este lipsit de importanţă să notăm existenţa unor atitudini greşite, discriminatorii în abordarea evaluării, care trebuie evitate:

a)Evaluarea orientată spre descoperirea unei dizabilităţi a copilului, din perspectiva predominant medicală, defectologică sau psihologică. În practica evaluării, adesea, singurele instrumente de care dispun evaluatorii sunt testele psihologice şi cele medicale de laborator şi paraclinice şi, în consecinţă, dificultăţile cu care se confruntă copilul la un moment dat sunt atribuite exclusiv unor disfuncţii somatice sau psihice, ignorându-se posibilitatea inducerii lor pe cale educaţională; de exemplu, lipsă de stimulare, metode pedagogice greşite.

b)Evaluarea concepută ca diagnoză sau redusă doar la valenţele sale diagnostice. Evaluarea nu înseamnă numai diagnoză, constatare, clasificare şi nu este o etichetă, uneori definitivă, pe un destin. Cunoaştem copiii pentru a le înţelege şi stimula dezvoltarea prin intervenţii adecvate şi nu pentru a-i eticheta.

c)Evaluarea tardivă. Se resimte acut nevoia unor instrumente de identificare a decalajelor în dezvoltarea copilului, de tip screening, cât mai devreme posibil, care să evalueze principalii parametri ai dezvoltării şi să dea posibilitatea specialiştilor, educatorilor şi părinţilor să intervină pe segmentele cu deficit de dezvoltare cât mai timpuriu. Trebuie promovate activ depistarea precoce şi intervenţia timpurie.

d)Evaluarea părtinitoare, în raport cu statutul economico-social al familiei copilului cu dizabilităţi, fiind semnalate cazuri de evaluare incorectă a copiilor proveniţi din medii defavorizate.

e)Stilul inadecvat al unora dintre evaluatori în administrarea instrumentelor de investigare, cum ar fi: asumarea rolului de persoană inaccesibilă, judecător şi arbitru al destinului copilului, nu se admite accesul părinţilor la evaluare; nu se motivează suficient copilul în vederea anihilării inhibiţiilor, inerente situaţiei de evaluare; atitudini manipulatorii; timp redus de evaluare.

(B)Principiile evaluării copilului cu dizabilităţi:

I.Evaluarea trebuie să fie subordonată INTERESULUI SUPERIOR al copilului – creşterea nivelului de „funcţionalitate”, de implicare activă în planul vieţii individuale şi sociale.

II.Evaluarea trebuie axată pe potenţialul de dezvoltare a copilului.

III.Evaluarea necesită o abordare COMPLEXĂ şi COMPLETĂ a elementelor relevante (sănătate, nivel de instrucţie şi educaţie, grad de adaptare psiho-socială, situaţie economică ş.a.) precum şi a interacţiunii dintre acestea.

IV.Evaluarea trebuie să fie UNITARĂ, să urmărească şi să opereze cu aceleaşi obiective, criterii, metodologii, pentru toţi copiii.

V.Evaluarea trebuie să aibă un caracter MULTIDIMENSIONAL, altfel spus să determine nivelul actual de dezvoltare, pentru a oferi un prognostic şi recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului, în integralitatea sa.

VI.Evaluarea presupune o MUNCĂ ÎN ECHIPĂ, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor specialiştilor implicaţi (psihologi, medici, pedagogi, profesori, educatori, sociologi, asistenţi sociali, logopezi etc.).

VII.Evaluarea se bazează pe un PARTENERIAT autentic cu beneficiarii direcţi ai acestei activităţi: copilul şi persoanele care îl au în ocrotire.

Evaluarea – proces continuu şi complex

Reforma din protecţia copilului, educaţie şi sănătate atinge în desfăşurarea ei şi domeniul evaluării copiilor. Prezentul ordin afirmă reconsiderarea actului evaluării, din perspectiva necesităţii includerii şi a unor grupuri vulnerabile de copii în acţiunea evaluativă.

Evaluarea trebuie privită ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaştere şi estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a copilului.

Evaluarea presupune colectarea de informaţii cât mai complete, interpretarea de date, punerea şi rezolvarea de probleme în scopul orientării deciziei şi intervenţiei.

Evaluarea este o parte dintr-un proces şi nu un demers ulterior şi exterior diverselor tipuri de intervenţii: educaţionale, de protecţie, de tratament şi recuperare etc. Demersul evaluativ nu se rezumă la o activitate constatativă, ci investighează potenţialul de dezvoltare şi învăţare şi sugerează programe ameliorativ-formative pe anumite paliere de dezvoltare.

Evaluarea statică, în care se punea accent pe ceea ce poate face efectiv copilul, pe abilităţile pe care le are la un moment dat şi nu pe capacitate sale de dezvoltare, a fost înlocuită cu evaluarea dinamică, prin care se estimează potenţialul de învăţare în scopul folosirii lui ca suport în formarea abilităţilor necesare dezvoltării plenare a copilului.

Probele şi testele de evaluare nu mai au drept obiectiv evidenţierea deficienţei şi a blocajelor pe care aceasta le determină în dezvoltare, ci determinarea abilităţilor şi a disponibilităţilor imediate pentru dezvoltare. O asemenea abordare exclude definitiv teza „caracterului irecuperabil” al copilului cu dizabilităţi.

Evaluarea stabileşte elementele pozitive din dezvoltarea copilului, care vor constitui punctul de plecare în activitatea de recuperare, Evaluarea fără măsuri de intervenţie este un nonsens. Sistemul de intervenţie în care este cuprins copilul cu dizabilităţi trebuie să cuprindă obligatoriu următorii paşi: identificare – diagnoză – orientare – măsuri şi servicii de intervenţie (de exemplu recuperare şi reabilitare) şi suport – reevaluare – integrare şi includere socială.

În consecinţă, evaluarea este un proces continuu, de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizate şi programele de intervenţii personalizate.

Evaluarea parametrică implică utilizarea unor teste sau probe. Însă evaluarea trebuie să includă şi observaţia directă şi sistematică, istoricul dezvoltării copilului (anamneză), date socio-culturale, analiza produselor activităţii, analiza erorilor, analiza de sarcini, inventarele de abilităţi, chestionare, interviul, dialogul cu părinţii etc. Aceste metode de evaluare permit monitorizarea copilului în contexte naturale de viaţă, iar informaţiile culese prin intermediul lor ne oferă o adevărată „hartă” a evoluţiei copilului şi a comportamentelor sale în domenii fundamentale, precum relaţiile cu activitatea şi cu mediul, relaţiile cu ceilalţi, relaţiile cu sine.

(C)Demersul evaluativ în cazul copiilor cu dizabilităţi parcurge următoarele mari etape:

I.Evaluare iniţială – constatativă, ale cărei obiective sunt:

II.identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;

III.stabilirea nivelului de performanţe sau potenţialul actual al copilului;

IV.estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potenţialul individual şi integrat al copilului;

V.stabilirea încadrării: pe grad sau nivel, educaţional etc.;

VI.stabilirea parametrilor programului de intervenţie personalizată

VII.Evaluarea formativă este un tip de evaluare continuă care evidenţiază nivelul potenţial al dezvoltării şi urmăreşte iniţierea unor programe de antrenament a operaţiilor mintale. Ea nu este centrată pe deficit, ci evidenţiază ceea ce ştie şi ce poate copilul, ce deprinderi şi abilităţi are într-o anumită etapă a dezvoltării sale.

VIII.Evaluarea finală are ca obiective:

IX.estimarea eficacităţii intervenţiei sau a programului;

X.modificarea planului sau a programului, în raport de constatări;

XI.reevaluarea copilului şi reconsiderarea deciziei.

Evaluarea trebuie să fie complexă şi să evite formalismul. Evaluarea complexă presupune o abordare multidisciplinară – medicală, psihologică, pedagogică şi socială – complementară, uneori inter-instituţională, iar din analiza şi sinteza tuturor datelor rezultate reies şi trebuie să se propună soluţii de orientare a copiilor către serviciile adecvate.

(D)Tipuri de abordări ale evaluării

În definirea indicatorilor care structurează tipul de evaluare a nevoilor şi progreselor în dezvoltarea copilului există trei abordări majore: abordarea prin raportare la standarde, abordarea prin raportare la criterii şi abordarea prin raportarea la individ.

1.Evaluarea prin raportare la standarde sau norme

Aceasta măsoară performanţele unui copil într-o anume arie de dezvoltare, pornind de la un standard stabilit prin testarea unui eşantion reprezentativ pentru copii. Fiecare copil evaluat este comparat cu standardul aplicat, de regulă cu punctajul mediu, şi astfel se poate determina performanţa particulară a copilului respectiv. Un exemplu ilustrativ de măsurare a performanţelor pe baza unor standarde prestabilite este coeficientul de inteligenţă.

Pentru a include în evaluare şi alte perspective asupra dezvoltării individuale a fiecărui copil (de exemplu, perspectiva holistică), specialiştii apelează din ce în ce mai mult la acele abordări care nu se mai bazează exclusiv pe teste şi raportare la standarde. S-a pus problema dacă, prin definiţie, acest tip de abordare, prin comparaţie cu performante standard, nu conduce de fapt la etichetarea copiilor cu dizabilităţi ca fiind copii cu deficienţe sau anormali şi dacă nu reproduce stereotipurile culturale ale dizabilităţii.

În concluzie, evaluările prin raportare la standarde sunt adecvate pentru a compara un anume copil cu un grup standard, prestabilit, cu scopul de a determina o întârziere sau o neconcordanţă faţă de respectivul standard. De asemenea, aceste măsurători sunt adecvate şi pentru a determina alegerea sprijinului şi a serviciilor necesare.

2.Evaluarea prin raportare la criterii

Aceasta este utilizată pentru a determina punctele forte şi punctele slabe ale unui copil, nu prin a-l compara cu alţi copii, ci prin raportare la un set de deprinderi prestabilite şi validate, presupuse a fi esenţiale pentru dezvoltarea plenară a copilului. Avantajul acestor abordări constă în utilitatea lor ca instrumente de documentare a progresului realizat de copil, stabilind eficienţa intervenţiilor şi pregătind terenul pentru însuşirea unor deprinderi ulterioare. Un exemplu al acestui tip de abordare îl constituie evaluarea prin raportare la curriculum. Aceasta foloseşte obiectivele curriculare ca bază de evaluare, respectiv ce anume se predă la clasă. Accentul se pune, în cea mai mare măsură, pe deprinderile de studiu teoretic şi de citit. Astfel, activităţile curriculare funcţionează ca obiective ale instrucţiei, precum şi ca evaluări care privesc stadiul şi progresul.

Deşi testele prin raportare la criterii nu compară copiii cu nici un standard, ci stabilesc deprinderi şi comportamente-ţintă, pe care copiii urmează să le realizeze, se creează, totuşi, ca şi în cazul evaluării prin raportare la standarde, aceeaşi dilemă: stabilirea de criterii sau norme de dezvoltare care nu permit măsurarea unui proces de dezvoltare individual, unic şi divers.

În concluzie, evaluările prin raportare la criterii sunt adecvate pentru evaluarea punctelor forte şi a deprinderilor unui copil, precum şi pentru identificarea nevoilor acestuia. Pot ajuta la elaborarea planului de, servicii personalizat, precum şi a diverselor planuri de intervenţie personalizate.

3.Evaluarea prin raportare la individ

Aceasta măsoară progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare şi învăţare. Evaluările pornesc de la a recunoaşte că orice copil se modelează prin interacţiunea dintre aspectele biologice şi cele de mediu, precum şi prin ceea ce aşteaptă ceilalţi de la viaţa şi viitorul său. Evaluările se fac în contextul particular de viaţă şi în funcţie de calităţile unice ale copilului. Nu se urmăreşte numai simpla evaluare a copilului, ci şi calitatea relaţiilor acestuia cu ceilalţi, modul în care dezvoltarea sa este influenţată şi modelată, de familie, şcoală, servicii de sprijin, comunitate, precum şi de valorile culturale, legile şi politicile sociale dominante.

Deşi acest tip de abordare oferă posibilităţi de depăşire a dilemelor ridicate de cele expuse anterior, chiar şi acestea pot fi restrictive, dacă setul iniţial de obiective este stabilit prin raportare la standarde sau la criterii şi nu la abilităţile şi potenţialul unic al copilului. Însă, dacă aceste obiective se stabilesc pentru fiecare, copil în parte, se va putea determina în ce măsură intervenţiile ajută copilul să-şi dezvolte potenţialul individual, sprijină ajustarea intervenţiilor pentru a satisface cel mai bine necesităţile acelui copil.

Totodată se poate face o analiză a punctajelor individuale pentru a stabili unde se situează flecare individ sau sub-grup de indivizi, comparativ cu restul copiilor evaluaţi. în acest fel se pot identifica şi corecta problemele sistematice care îi aduc pe unii copii sau grupuri de copii în dezavantaj.

De asemenea, evaluările prin raportare la individ sunt adecvate pentru implicarea familiei în luarea deciziei privind necesitatea, tipul şi eficienţa intervenţiei şi modul în care familia este mulţumită de respectiva intervenţie, cât şi pentru îmbunătăţirea comunicării cu părinţii şi a colaborării cu profesioniştii.

ANEXA Nr. II: EVALUAREA ÎN DOMENIUL FENOMENULUI DIZABILITĂŢII

Cadrul metodologic comun, pe care ghidul prezent îl propune, se raportează la Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, avizată prin Rezoluţia AMS54.21, la a 54-a Adunare Mondială a Sănătăţii din 22 mai 2001. Conform acestei rezoluţii, statele membre au fost chemate să utilizeze Clasificarea amintită în cercetare, supraveghere şi raportare.

În acest context, evaluarea copilului cu dizabilităţi trebuie să răspundă la următoarele întrebări şi să urmeze paşii propuşi de aceste răspunsuri, indiferent ce profesie are evaluatorul:

1) Ce evaluăm?

2) Pentru ce evaluăm?

3) Pe ce bază evaluăm?

4) Cum şi cu ce evaluăm?

(1)Obiectul evaluării

În momentul în care un specialist se află în situaţia de a evalua un copil cu (posibile) dizabilităţi, acesta trebuie să ştie de la început că demersul său nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialişti şi corelat cu acţiuni de pe alte nivele de evaluare. Astfel, se abordează şi se analizează următoarele aspecte pe care le implică evaluarea unui copil cu dizabilităţi:

XII.medicale

XIII.psihologice

XIV.educaţionale

XV.sociale

Specialiştilor, care evaluează diferitele paliere/aspecte ale dezvoltării copilului, li se recomandă să utilizeze, în paralel cu terminologia specifică domeniului fiecăruia, şi noua terminologie a Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, care se regăseşte în conţinutul prezentului ordinul, precum şi în cel al Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12709/2002. Clasificarea amintită urmează să fie tradusă oficial şi avizată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu celelalte instituţii abilitate ale administraţiei centrale până la sfârşitul anului 2003.

Tipuri de evaluare

În continuare se vor prezenta, pe scurt, cele 4 domenii majore în care se desfăşoară evaluarea, abordate separat numai dintr-o perspectivă didactică. Se recomandă realizarea tuturor celor 4 tipuri de evaluări, pentru a avea un tablou complet al funcţionării caracteristice copilului cu dizabilităţi în cauză.

XVI.Evaluarea medicală presupune examinarea clinică şi efectuarea unor investigaţii de laborator şi paraclinice, în vederea stabilirii unui diagnostic complet (starea de sănătate sau de boală şi, după caz, complicaţiile bolii), care va conduce, alături de rezultatele celorlalte tipuri de evaluare, la determinarea tipului de afectare (deficienţă). Evaluarea medicală este coordonată de către medicii de specialitate.

XVII.Evaluarea psihologică se realizează prin raportare la standardele existente, prin teste specifice validate, în vederea stabilirii unei diagnoze care arată depărtarea sau distanţa faţă de normele statistice stabilite. Acest tip de evaluare este coordonat de către psihologi.

XVIII.Evaluarea educaţională se referă la stabilirea nivelului de cunoştinţe, gradul de asimilare şi corelarea acestora cu posibilităţile şi nivelul intelectual al copilului, precum şi identificarea problemelor şi cerinţelor educative speciale. Acest tip de evaluare este coordonată de către psihopedagogi.

XIX.Evaluarea socială presupune analiza, cu precădere, a calităţii mediului de dezvoltare a copilului (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securităţii fizice şi psihice etc.), a factorilor de mediu (bariere şi facilitatori) şi factorilor personali. Acest tip de evaluare este coordonat de către asistentul social.

În consecinţă, în vederea stabilirii calităţii şi gradului funcţionării definită conform Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, presupune:

a.interpretarea unitară a rezultatelor evaluării iniţiale medicale, psihologice, educaţionale şi sociale;

b.investigaţii suplimentare pentru a stabili:

i.calitatea activităţilor copilului şi evidenţierea limitărilor în activitate;

ii.participarea copilului la viaţa societăţii, comunităţii în care trăieşte, cu alte cuvinte, implicarea sa în situaţiile vieţii reale; în acest caz trebuie evidenţiate restricţiile de participare

Evaluarea capacităţii, performanţei şi progresului

Când se evaluează fiecare domeniu al activităţii şi participării, expus în ordinul comun mai sus menţionat, trebuie precizate:

I capacitatea – cel mai înalt nivel de funcţionare pe care un individ îl poate atinge;

II performanţa – ceea ce individul face în mod obişnuit în mediul său de viaţă

III Corelarea a ceea ce poate copilul să facă, nivelul pe care îl poate atinge şi aşteptările sociale de la acesta

Evaluarea capacităţii reprezintă de fapt stabilirea potenţialului biopsihic al copilului respectiv, ţinând cont de limitele impuse de dizabilitate, cât şi de acţiunea mediului şi a educaţiei.

Evaluarea capacităţii se realizează de către specialişti, în cadrul unui proces complex de cunoaştere a copilului, atât mediul său de viaţă obişnuit, cât şi în condiţii de testare. Evaluarea capacităţii reprezintă un proces care are loc în contextul antrenării copilului în educaţie, în activităţi terapeutice şi recuperatorii. Acest proces presupune raportare la criterii şi raportare la individ.

În perspectivă dinamică, se urmăreşte evaluarea progresului în recuperare, compensare şi educaţie. Aceasta se realizează prin raportarea la obiectivele vizând compensarea şi recuperarea, precum şi la cele educaţionale, obiective stabilite în urma actului de evaluare. Evaluarea progresului presupune comparaţia între o stare iniţială şi alta finală şi poate viza:

I progresele în gradul de autonomie;

II progresele în limitarea efectelor secundare ale dizabilităţii şi în prevenirea secundară şi terţiară;

III progresele în antrenarea potenţialului restant;

IV progresele în compensare;

V stagnarea, regresul – cauze, evoluţii ş.a.

Evaluarea capacităţii, performanţei şi progresului solicită prezenţa specialiştilor în ştiinţele educaţiei şi parteneriatul cu părinţii.

(2)Scopul evaluării

Obiectivul imediat al evaluării complexe a copilului cu dizabilităţi, conform Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, îl constituie stabilirea funcţionării, adică a nivelului calităţii structurilor anatomice, funcţiilor organice, activităţilor şi participării acestuia la viaţa societăţii, ţinând cont de mediul în care trăieşte şi dacă beneficiază sau nu de servicii şi intervenţii adecvate: protezare, ortezare, mijloace tehnice, îngrijire, recuperare, educaţie, ş.a.

Autonomia personală în viaţă cotidiană a copilului cu dizabilităţi reprezintă unul dintre principalele nivele de calitate ai funcţionării care trebuie atins. De nivelul autonomiei depinde accesarea serviciilor de intervenţie şi sprijin: asistent personal, resurse financiare, recuperare şi reabilitare etc.

În funcţie de nivelul la care are loc evaluarea copilului cu dizabilităţi, există obiective diferite care trebuie atinse, însă obiectivul final al tuturor tipurilor de evaluare este includerea socială a acestor copii.

I.Evaluarea realizată de către profesioniştii din sistemul medico-sanitar, educaţional şi de protecţie a copilului

Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel îl reprezintă formularea unei diagnoze referitoare la situaţia particulară a unui copil cu dizabilităţi, în vederea aplicării unei terapii sau intervenţii specifice, precum şi, după caz, îndrumarea spre alte tipuri de evaluare sau reluarea evaluării.

Acest tip de (re)evaluare are loc ori de cate ori este necesar, conform evoluţiei situaţiei copilului

Un exemplu în acest sens este situaţia unui medic de specialitate, care examinează clinic şi paraclinic copilul, pune un diagnostic, recomandă un tratament specific şi, dacă este cazul, îndrumă familia la alţi specialişti sau la comisia pentru protecţia copilului.

II.Evaluarea realizată de către echipele multidisciplinare

Echipele multidisciplinare se regăsesc în cadrul unor centre de diagnostic şi tratament, laboratoare de sănătate mintală, centre de dezvoltare, servicii de intervenţie precoce, şcoli etc.

Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel îl reprezintă formularea unei diagnoze complexe, în vederea aplicării unei terapii şi intervenţii specifice, precum şi, după caz., îndrumarea spre alte nivele de evaluare şi expertiză.

III.Evaluarea realizată în cadrul serviciului de evaluare complexă din cadrul serviciului public specializat pentru protecţia copilului

Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel, îl reprezintă formularea sau confirmarea diagnozei menţionate anterior, în vederea argumentării pertinente, în faţa comisiei pentru protecţia copilului, a propunerilor referitoare la încadrarea copilului într-un grad de handicap, orientarea şcolară, planul de servicii personalizat şi, după caz, măsura de protecţie a copilului. Propunerea de încadrare a copilului într-un grad de handicap se bazează pe criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, menţionat anterior.

Acest tip de evaluare are loc atunci când situaţia copilului respectiv este adusă la cunoştinţa Comisiei pentru Protecţia Copilului pentru prima dată, iar reevaluarea are loc anual sau când situaţia copilului s-a schimbat în mod esenţial şi necesită o nouă hotărâre din partea comisiei.

O datorie importantă a serviciului de evaluare complexă, legată de procesul reevaluării, este monitorizarea situaţiei copilului, în vederea îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de servicii personalizat aprobat de comisie.

IV.Evaluarea realizată la nivelul comisiei pentru protecţia copilului

Obiectivul evaluării care este specific acestui nivel îl reprezintă luarea unei hotărâri comprehensive cu privire la ameliorarea situaţiei şi egalizarea şanselor unui copil cu dizabilităţi, în vederea realizării incluziunii sociale a acestuia. Pe baza propunerii serviciului de evaluare complexă, comisia pentru protecţia copilului poate adopta una sau mai multe dintre următoarele decizii, care se consemnează într-o hotărâre unică:

I acordarea unui grad de handicap, prin eliberarea unui certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, pe baza căruia copilul va beneficia de o serie de drepturi şi facilităţi de ordin social, conform legii în vigoare. Decizia se bazează pe criteriile biopsihosociale aprobate prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie menţionat anterior;

II orientarea şcolară, prin eliberarea unui certificat de expertiză şi orientare şcolară, pe baza căruia copilul va beneficia de educaţie, conform legii în vigoare. Orientarea şcolară ia în considerare toate cerinţele, criteriile şi condiţiile de accesibilitate pe care o unitate de învăţământ trebuie să le respecte pentru a asigura corespunzător dreptul copilului la educaţie;

III decizia unei măsuri de protecţie specială, în conformitate cu situaţia concretă a copilului, inclusiv de natură juridică, în vederea protejării intereselor acestuia, definite conform Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990;

IV luarea altor tipuri de decizii, cum ar fi: acordare de ajutor financiar sau material în situaţii de criză, pe o perioada de timp determinată, recomandarea unor servicii, decizii referitoare la situaţia juridică a copilului etc.

Acest tip de evaluare are loc atunci când situaţia copilului este adusă la cunoştinţă comisiei de către părinţi sau serviciul de evaluare complexă pentru prima dată, iar reevaluarea are loc anual sau când situaţia copilului s-a schimbat în mod esenţial şi, în acest caz, poate fi adusă la cunoştinţă comisiei de către părinţi, serviciul de evaluare complexă sau comisia internă de evaluare continuă.

V Evaluarea realizată la nivelul comisiilor interne de evaluare continuă din cadrul unităţilor de învăţământ special integrat şi/sau inclusiv

Comisiile interne de evaluare continuă urmează să fie înfiinţate şi organizate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 1205/2001 privind aprobarea Metodologiei de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului.

Obiectivele evaluării care sunt specifice acestui nivel, conform hotărârii guvernului precizate mai sus, constau în stabilirea cerinţelor educative speciale şi urmărirea evoluţiei şcolare a copilului, precum şi, pe baza rezultatelor evaluării, sesizarea comisiei pentru protecţia copilului în vederea luării unei decizii cu privire la orientarea şcolară a copilului cu dizabilităţi.

Acest tip de evaluare trebuie să aibă loc pentru toţi copiii cuprinşi în sistemul de învăţământ special, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2002, iar reevaluarea trebuie să aibă loc atât anual, pentru a sesiza comisia pentru protecţia copilului, cât şi permanent, pentru urmărirea dinamicii potenţialului de dezvoltare şi învăţare a copilului.

Unul dintre obiectivele majore ale evaluării copilului cu dizabilităţi îl constituie identificarea cerinţelor educative speciale şi în acest sens se subliniază următoarele aspecte:

a)prezentul ordin recomandă ca identificarea cerinţelor educative speciale să aibă loc în cadrul unei evaluări de tip complex a copiilor cu dizabilităţi de orice vârstă, de la naştere până la împlinirea majoratului, deoarece atragerea acestui obiectiv se află într-o legătură indisolubilă cu depistarea precoce a dizabilităţii;

b)realizarea acestui obiectiv stă la baza orientării şcolare a copilului cu dizabilităţi, iar prezentul ordin recomandă ca aceasta să fie extinsă atât pentru copilul preşcolar (orientare către grădiniţe sau centre de zi cu componentă educativă, preferabil adresate pentru toţi copiii în vederea realizării timpurii a includerii sociale a copilului cu dizabilităţi), cât şi pentru copilul cu vârsta sub 3 ani (caz în care nu este vorba despre o orientare şcolară propriu-zisă, ci o orientare către servicii de tip educaţional, corespunzătoare vârstei, cu acelaşi scop ca şi în precedenta situaţie, şi anume, includerea socială timpurie);

c)orientarea şcolară trebuie să fie urmată, pe de o parte, de sprijinirea copilului şi a familiei în vederea includerii copilului în comunitatea şcolii respective, iar pe de altă parte, de asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării optime a procesului educativ, cum ar fi de exemplu: pregătirea şi sprijinirea educatorilor şi profesorilor care au la clasă copii cu dizabilităţi, tratarea diferenţiată a copilului în ceea ce priveşte adaptările curriculare, stabilirea timpului necesar pentru atingerea unor obiective de învăţare, stabilirea sprijinului individualizat oferit de educator sau profesor, stabilirea de mijloace, instrumente, amenajări adecvate, corelarea cu celelalte servicii speciale (logopedie, kinetoterapie, ergoterapie etc.);

d)pregătirea profesională a copiilor şi adolescenţilor în conformitate cu cerinţele educative speciale presupune:

I identificarea locurilor de muncă (potenţial) accesibile din comunitatea în care trăieşte copilul sau adultul cu dizabilităţi;

II pregătirea şcolară şi profesională orientată spre o viitoare activitate accesibilă în comunitate;

III pregătirea echipei care va sprijini integrarea/includerea la locul de muncă.

În concluzie, evaluarea are multiple şi diverse obiective, toate însă cu scopul final al includerii sociale a copilului cu dizabilităţi:

Pentru a stabili cele mai potrivite servicii de terapie, educaţie şi recuperare;

Pentru a acorda drepturile şi serviciile necesare, potrivit legislaţiei în vigoare;

Pentru a stabili compatibilitatea între cerinţele speciale ale copilului şi profilul asistentului personal;

Pentru a stabili cerinţele educative speciale ale copilului cu dizabilităţi;

Pentru a decide ce tip de servicii de asistenţă socială necesită o persoană: în mediu deschis sau în instituţie;

Pentru a organiza mediul de viaţă din instituţiile de protecţie, socială, ţinând cont de aspecte psihologice şi compatibilităţi ş.a.;

Pentru a sprijini pregătirea profesională şi pentru a găsi un loc de muncă în comunitatea locală pentru adolescenţii cu dizabilităţi, ale căror incapacităţi nu au nici o relevanţă în raport cu exigenţele locului de muncă respectiv;

Pentru a stabili progresele efectuate în recuperare, educaţie;

Pentru a evalua eficienţa serviciilor, strategiilor, metodelor, fenomenelor şi procedurilor şi pentru a le ameliora;

Pentru a produce informaţii pentru administraţie, pentru angajaţii serviciilor sociale şi de educaţie ş.a.

(3)Baza evaluării

Evaluarea are loc pe baza cunoaşterii complexe în plan medical, psihologic, educaţional şi social a copilului cu dizabilităţi şi a problematicii sale în mediul său obişnuit de viaţă. Subliniem încă o dată că evaluarea este un proces continuu şi nu o fotografiere instantanee, solicitând un contact prelungit, diferenţiat al echipei de evaluatori cu copilul cu dizabilităţi.

Baza evaluării conţine câteva elemente importante, care se regăsesc în contextul actual:

I.filozofie a evaluării;

II.politică coerentă în domeniul evaluării;

III.legislaţie modernă şi flexibilă;

IV.construcţie unitară a conţinutului evaluării.

Criteriile de evaluare sunt de mai multe tipuri:

a)specifice fiecărui domeniu în parte (medicale, psihologice, educaţionale şi sociale);

b)specifice încadrării într-un grad de handicap (bio-psiho-sociale);

c)specifice orientării şcolare şi profesionale.

Toate aceste tipuri de criterii se completează unele pe celelalte şi, în consecinţă, evaluatorii trebuie să aibă în vedere toate aspectele evaluării.

Un exemplu al complementarităţii tipurilor de criterii şi multiplelor faţete ale evaluării este următorul: Sensibilitatea absolută şi diferenţiată a analizatorilor este un criteriu psihologic pentru evaluarea tipului de handicap şi a gravităţii deficienţei (hipoacuzie, surditate,). Însă evaluarea nu este completă, dacă nu vizează calitatea funcţionării cu sau fără proteză auditivă, nivelul comunicării nonverbale (limbaj mimico-gestual, dactileme, limbaj Makaton), nivelul demutizării şi eficienţa reală a comunicării în cercul apropiat de prieteni sau cu persoane necunoscute, personalul instituţiei.

Procesul de evaluare trebuie să ţină cont de evoluţiile în domeniu bazate îndeosebi pe:

a)O politică socială raportată la drepturile persoanei cu handicap de a juca, pe cât posibil, toate rolurile sociale pe care le au concetăţenii săi de aceeaşi vârstă, sex, pregătire;

b)Standardele, conceptele, definiţiile şi clasificările care au un nou gir oficial pe plan mondial şi ale căror consecinţe, în planul evaluării, ţin cont de condiţiile naţionale.

Funcţiile tradiţional definite ale evaluării (constatativă, diagnostică, prognostică, formativă ş.a.) trebuie regândite în sensul viziunii descrise anterior, în România, în momentul actual, la nivel comunitar este în plină desfăşurare crearea serviciilor sociale în favoarea copilului şi adultului cu dizabilităţi, a ceea ce în clasificările internaţionale poartă denumirea de „facilitatori (factori care, prin prezenţa lor, îmbunătăţesc funcţionarea şi reduc dizabilităţile). Cu alte cuvinte, actul individual de evaluare trebuie legat de evaluarea, la nivel comunitar, a accesului la servicii de recuperare, educaţionale, protezare, ortezare, la anumite mijloace tehnice ş.a., la schimbarea mentalităţilor.

Prezentul ordin obligă fiecare consiliu judeţean şi local de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti să realizeze o cartografiere (hartă) a tuturor serviciilor destinate protecţiei copilului, inclusiv a celui cu dizabilităţi, de pe raza teritoriului pe care îl administrează, şi pe care să o pună la dispoziţia comisiei pentru protecţia copilului. De asemenea, fiecare reprezentant desemnat de instituţiile descentralizate ale ministerelor în Comisia pentru Protecţia Copilului trebuie să pună la dispoziţia acesteia, şi implicit a serviciului de evaluare complexă, toate actele normative în vigoare în domeniul său specific de activitate, pe baza cărora se iau deciziile în cadrul comisiei. Strângerea şi colectarea acestor acte normative într-un dosar, precum şi reactualizarea periodică a acestuia sunt în responsabilitatea secretarului comisiei.

(4)Metodologia evaluării

A fost dezvoltat în domeniu o diversitate de metode şi instrumente, cum sunt cele medicale şi psihologice, validate ştiinţific, aplicabile în situaţii formale (de exemplu, în cadrul serviciului de evaluare complexă, comisiei pentru protecţia copilului sau comisiei de evaluare continuă), dar şi informale (în situaţiile concrete ale vieţii copilului).

Prezentul ordin obligă ca aplicarea lor să se realizeze într-o anume perioadă şi cu precauţii adaptate situaţiei particulare fiecărui copil.

Instrumentele, fişele de observaţie, testele de evaluare vor fi selectate de profesionişti, în acord cu situaţia copilului în cauză şi cu respectarea normelor profesionale deontologice. Majoritatea testelor nu au mai fost etalonate pe populaţie, ultimele etalonări datând din anii ’60 şi de aceea se va urmări (re)etalonarea de către instituţiile abilitate în acest sens. Până atunci se recomandă utilizarea celor etalonate, însă se permite utilizarea celor neetalonate pentru cazurile în care nu există teste etalonate.

Testele care pot fi utilizate pentru evaluarea psihopedagogică sunt cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 218/2002 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea setului de instrumente de expertizare şi evaluare a copiilor/elevilor în vederea orientării şcolare a acestora. Drept manual de descriere şi utilizare a instrumentelor de expertizare şi evaluare prevăzut în hotărârea precizată anterior, se recomandă utilizarea Setului de instrumente, probe şi teste pentru evaluarea educaţională a copiilor cu dizabilităţi, editat de Asociaţia RENINCO sub egida UNICEF. Manualul amintit va fi pus la dispoziţia serviciilor de evaluare complexă, comisiilor pentru protecţia copilului, direcţiilor de sănătate publică şi inspectoratelor şcolare din întreaga ţară.

Referitor la condiţiile în care are loc evaluarea propriu-zisă, se recomandă ca fiecare locaţie, inclusiv cea în care se desfăşoară activitatea comisiei pentru protecţia copilului, să fie dotată cu sală de aşteptare adaptată nevoilor copilului şi persoanei cu dizabilităţi, săli de joc şi săli neutre. Subliniem încă o dată ca să nu se facă aducerea copilului cu dizabilităţi în faţa comisiei pentru protecţia copilului, decât în acele cazuri cerute expres de către aceasta, conform Hotărârii Guvernului nr. 1205/2001.

Criteriile şi normele metodologice aferente privind orientarea şcolară a copilului cu dizabilităţi urmează să fie elaborate şi aprobate prin ordin comun de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXA Nr. III: MANAGEMENTUL DE CAZ

Managementul de caz, aplicat în cazul protecţiei copilului cu dizabilităţi, este o metodă de coordonare a tuturor activităţilor de asistenţă desfăşurate în interesul copilului şi familiei.

Nevoile copilului cu dizabilităţi solicită servicii din partea diferiţilor profesionişti, instituţii sau organizaţii din domenii variate: medical, educaţional, psiho-social etc. Prin metoda managementului de caz se realizează coordonarea tuturor acestor eforturi printr-o activitate profesională de echipă multidisciplinară, care presupune extinderea paletei de servicii oferite copilului şi familiei sale.

Managementul de caz contribuie la reducerea problemelor care apar datorită fragmentării serviciilor şi intervenţiilor, fluctuaţiei de personal sau coordonării inadecvate a ofertanţilor de servicii specifice necesare copilului şi familiei.

Managementul de caz are drept scop general dezvoltarea şi valorizarea la un maxim posibil a potenţialului copilului şi familiei.

Managementul de caz este un proces care implică parcurgerea următoarelor etape principale:

1) Identificarea şi preluarea copiilor cu dizabilităţi care au nevoie de servicii, intervenţii şi asistenţă;

2) Evaluarea complexă, comprehensivă şi multidimensională a copilului, familiei acestuia şi mediului în care trăieşte;

3) Planificarea serviciilor şi a intervenţiilor, inclusiv elaborarea unui plan de servicii personalizat, cu participarea familiei şi a copilului;

4) Furnizarea serviciilor şi a intervenţiilor: asistarea copilului şi familiei în obţinerea şi utilizarea serviciilor necesare şi declanşarea, la nevoie, a unor proceduri legale;

5) Monitorizarea şi reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, a deciziilor şi a intervenţiilor specializate;

6) Etapa de încheiere sau etapa finală a procesului de furnizare a serviciilor şi intervenţiilor specializate pentru copil şi familie.

Activităţile desfăşurate în cadrul acestor etape, serviciile şi intervenţiile rezervate copilului şi familiei se bazează pe principiile individualizării şi personalizării.

Aceste etape sunt interdependente, în unele cazuri se întrepătrund şi nu se desfăşoară în mod obligatoriu în ordinea prezentată mai sus. Unele decizii de schimbare a planului de servicii personalizat, bazate pe adăugarea de informaţii sau pe schimbarea condiţiilor din familia respectivă, pot să influenţeze revenirea la o etapă anterioară sau progresul către o altă etapă.

Este foarte important ca profesioniştii să încurajeze şi să susţină implicarea şi participarea copilului şi a familiei în toate etapele acestui proces, atunci când acest lucru este posibil şi prin modalităţi adecvate.

Managerul de caz este profesionistul care îndeplineşte toate activităţile specifice de coordonare, planificare şi monitorizare a intervenţiilor şi serviciilor pentru copil şi familie, stabilite de către echipa pluridisciplinară, descrise în planul de servicii personalizat şi stipulate în contractul cu familia (anexa XII)

Aceasta funcţie este de regulă îndeplinită de către un profesionist al echipei multidisciplinare din cadrul serviciului de evaluare complexă sau de către un profesionist din cadrai unei alte instituţii sau organizaţii care are responsabilităţi majore în îndeplinirea planului de servicii personalizat. Managerul de caz trebuie să aibă studii superioare socio-umane şi experienţă practică în domeniul protecţiei copilului şi familiei – inclusiv în domeniul protecţiei şi asistenţei copilului cu dizabilităţi.

(1)Identificarea şi preluarea copiilor cu dizabilităţi care au nevoie de servicii, intervenţii şi asistenţă

1.1.Identificarea copiilor cu dizabilităţi, care vor beneficia de servicii de asistenţă specializată, se realizează direct, odată cu solicitarea părinţilor copilului sau a reprezentanţilor săi legali, exprimată în scris către Comisia pentru Protecţia Copilului. Cu alte cuvinte, identificarea în acest caz nu se suprapune în totalitate cu depistarea dizabilităţii sau handicapului, care se realizează de către specialiştii abilitaţi în acest sens. Există desigur situaţii în care reprezentanţii legali ai copilului solicită intervenţii diverse din partea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, ocazie cu care se poate ridica suspiciunea unei eventuale dizabilităţi şi orientarea acestora către Comisia pentru Protecţia Copilului şi ulterior, către serviciul de evaluare complexă.

Solicitarea părinţilor copilului sau a reprezentanţilor săi legali se referă la evaluarea complexă a copilului în scopul obţinerii, în primul rând, a unui certificat de încadrare a copilului într-o categorie de persoane cu handicap şi, după caz, a eliberării unui certificat de orientare şcolară sau stabilirii unei măsuri de protecţie a copilului. Serviciul de evaluare complexa va analiza toate aspectele legate de caz şi va face propuneri pertinente în acest sens, indiferent de ceea ce au solicitat iniţial părinţii copilului.

La nivel comunitar, persoanele care pot identifica şi orienta copilul şi familia sa către serviciul public specializat pentru protecţia copilului şi Comisia pentru Protecţia Copilului sunt profesioniştii care îndeplinesc diferite roluri sau funcţii în comunitatea respectivă: educator, profesor, consilier şcolar, psiholog, medic de familie, medic de specialitate, asistent medical comunitar, preot, primar, asistent social, lucrător social comunitar sau referent al primăriei, alte persoane implicate în serviciile locale pentru copil şi familie.

1.2.Preluarea

În urma solicitării părinţilor copilului sau a reprezentanţilor legali ai acestuia, şeful serviciului de evaluare complexă va desemna un manager de caz, responsabil de coordonarea activităţilor care au drept scop principal pregătirea raportului de evaluare complexă a copilului, care conţine propunerile privind încadrarea într-un grad de handicap, orientarea şcolară, măsurile de protecţie şi, ca anexă, planul de servicii personalizat.

În desemnarea managerului de caz, şeful serviciului de evaluare complexă va lua în considerare: expertiza profesională necesară unui manager de caz, numărul de cazuri din responsabilitatea acestuia, complexitatea cazuisticii respective, relaţia sa cu copilul şi familia, colaborarea cu reţeaua de servicii şi cunoaşterea în ansamblu a problematicii respective.

Activităţile principale care se desfăşoară în aceasta fază se referă la iniţierea primelor contacte cu copilul, familia acestuia şi comunitatea în care ei trăiesc. Scopul acestor activităţi este acela de a iniţia culegerea informaţiilor relevante necesare rezolvării solicitării familiei şi de a determina gradul de urgenţă al intervenţiilor şi serviciilor.

Managerul de caz înregistrează şi documentează primele informaţii relevante în legătură cu copilul şi familia acestuia: datele de identificare a copilului şi părintelui sau reprezentantului său legal care face solicitarea (FIŞA DE ÎNREGISTRARE – anexa VI) şi orice alte acte anexate solicitării.

(2)Evaluarea complexă a copilului, familiei acestuia şi mediului în care trăieşte

Aceasta etapă se referă la capacitatea de funcţionare a copilului din punct de vedere social, în contextul recomandărilor medicale, educaţionale şi psihologice specifice şi luând în considerare riscurile, resursele şi nevoile familiei ca întreg.

Orientările moderne în evaluarea copilului cu dizabilităţi (Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii) subliniază nevoia evaluării gradului de funcţionare sociala şi individuală, independent sau cu supraveghere permanentă ori parţială, şi mai puţin aceea de evaluare a dizabilităţii.

Evaluarea complexă a copilului şi familiei presupune utilizarea la maxim a expertizei tuturor membrilor serviciului de evaluare complexă, ai Comisiei pentru Protecţia Copilului şi a specialiştilor colaboratori din domeniul medico-sanitar, educaţional şi de protecţie a copilului. Fiecare informaţie şi recomandare are valoarea sa, întrucât problematica abordată este diversă şi complexă, iar soluţia finală se construieşte prin coordonarea eficientă a eforturilor specialiştilor implicaţi, cu participarea activă a familiei, considerată partenerul principal pe parcursul întregului proces.

Evaluarea complexă presupune:

I evaluarea iniţială coordonată de către managerul de caz din cadrul serviciului de evaluare complexă şi realizată în colaborare cu echipa multidisciplinară şi cu alţi specialişti, cu participarea familiei si, după caz, a copilului;

II evaluarea/expertiza din cadrul Comisiei pentru Protecţia Copilului, condusă de preşedintele acesteia, cu participarea tuturor membrilor, care vor lua decizia finală în legătură cu copilul.

Managerul de caz conduce faza de evaluare iniţială care este un proces prin care se realizează:

a.culegerea informaţiilor relevante privind copilul şi familia acestuia,

b.evaluarea propriu-zisă realizată de către profesioniştii din afara sau, în cazurile excepţionale, din cadrul echipei serviciului de evaluare complexă,

c.înregistrarea evaluărilor şi recomandărilor, prin completarea fişelor

d.formularea propunerilor în cadrul raportului de evaluare complexă.

De regulă, copilul este evaluat de către specialiştii din domeniul medico-sanitar şi educaţional, înaintea prezentării la serviciul de evaluare complexă şi comisia pentru protecţia copilului. Există însă situaţii excepţionale în care membrii echipei serviciului de evaluare complexă efectuează ei înşişi evaluarea complexă a copilului şi anume:

a)copiii sunt nedeplasabili, din diverse motive. Aprecierea acestei condiţii şi hotărârea de a deplasa o echipă mobilă de evaluatori din cadrul serviciului de evaluare complexă în vederea evaluării la domiciliul copilului revine managerului de caz. Deplasarea echipei se face cu acordul şefului de serviciu. Echipa mobilă poate fi constituită şi din evaluatori externi, pe baza unor convenţii de colaborare între serviciul public specializat pentru protecţia copilului şi aceştia sau instituţia la care sunt angajaţi.

În consecinţă, este necesară evaluarea nevoilor cu privire la achiziţionarea unui automobil, utilizarea evaluatorilor externi sau extinderea personalului serviciului de evaluare complexă, pe baza experienţei acestor servicii de la înfiinţare sau în ultimul an de funcţionare. în vederea asigurării transparenţei şi obiectivitătii, se recomandă ca evaluarea nevoilor să se realizeze de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului în parteneriat cu reprezentanţii consiliului judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti şi ai societăţii civile, respectiv ai organizaţiilor neguvernamentale cu activităţi în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi sau experţi recunoscuţi în acest domeniu. Pe baza acestei evaluări, consiliul judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti va putea lua o hotărâre în sensul precizat anterior, prin alocarea fondurilor necesare sau aprobarea unei alte soluţii;

b)este un caz nou – familia solicită pentru prima dată comisiei pentru protecţia copilului eliberarea unui certificat de încadrare într-un grad de handicap – corelat cu alte circumstanţe, de exemplu: copilul nu este înscris la un medic de familie, venitul familiei este insuficient şi nu poate asigura transportul copilului la diverşi specialişti în vederea evaluării sau desfăşurarea altor acţiuni necesare evaluării.

Decizia evaluării copilului de către echipa serviciului de evaluare complexă revine managerului de caz, iar evaluarea are loc cu aprobarea şefului de serviciu.

Informaţiile medicale, psihopedagogice şi sociale vor fi colectate de serviciul de evaluare complexă, prin interviul faţă în faţă sau prin alte modalităţi specifice – solicitări de informaţii în scris, analiza şi consultarea adeverinţelor sau certificatelor medicale şi a altor documente etc. – de la diferite persoane: părinţi, copil, persoana de referinţă care a avut grijă de copil (în caz de încredinţare sau plasament – grade până la gradul al IV-lea, asistent maternal profesionist), referentul social, asistentul social, medic de familie, medici specialişti, cadre didactice, psihologi, consilieri şcolari, primar etc.

Datele sociale sunt înregistrate în Ancheta socială (anexa X) efectuată de către asistentul social din cadrul serviciului de evaluare complexă sau de către asistentul social ori lucrătorul social al primăriei/serviciului de asistenţă socială din localitatea de domiciliu a familiei, cu pregătire în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi.

Aceste date se referă la: componenţa familiei, familia extinsă, specificul cultural şi etnic, istoricul, comunitatea şi vecinătatea în care trăiesc, reţeaua socială de sprijin personal (prieteni, vecini, rude etc.), ocupaţia şi veniturile membrilor familiei, bugetul familial, posibilităţi şi obiceiuri pentru petrecerea timpului liber, calităţi şi dorinţe personale ale copilului privind viitorul său, precum şi, dacă au existat, evenimente înregistrate de politie etc. De asemenea, se vor înregistra şi modalităţile prin care familia a răspuns în trecut nevoilor de dezvoltare specifice copilului, precum şi serviciile la care aceasta a avut acces sau pe care le-a folosit în beneficiul copilului.

Consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se vor asigura ca toţi primarii să primească modelul de Anchetă socială recomandat de prezentul ordin. De asemenea, consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se vor asigura, după caz, de pregătirea lucrătorilor sociali din primării în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi.

Ancheta socială recomandată de prezentul ordin este un model care poate fi dezvoltat de fiecare lucrător sau asistent social care îl completează, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii referitoare la copilul respectiv şi familia acestuia.

Datele medicale sunt înregistrate în Fişa medicală sintetică (anexa VII) a copilului. De regulă, aceste date vor fi completate de către medicul de familie, la solicitarea, în scris, din partea serviciului public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciul de evaluare complexă. Această fişă poate fi completată, în cazurile excepţionale menţionate anterior, precum şi în cazul în care copilul nu este înscris la un medic de familie, de către medicul pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă. Aceste date sintetice includ:

I evoluţia stării de sănătate a copilului;

II diagnosticul şi complexitatea acestuia;

III recomandări;

IV alte aspecte medicale.

Medicul care completează această fişă va folosi informaţiile primite de la medicul specialist curant, medicul de familie, părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului şi, după caz, de la copilul în cauză.

Fişa Medicală Sintetică include, de asemenea, informaţii legate de starea de sănătate a membrilor familiei copilului si, în funcţie de caz, recomandări speciale pentru părinţi primite din partea medicului familiei sau a medicului specialist.

Fişa medicală sintetică recomandată de prezentul ordin este un model care poate fi dezvoltat de fiecare medic de familie sau de către medicul pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii cu caracter medical referitoare la copilul respectiv.

În vederea asigurării unei completări corecte a fişei, familia trebuie să aducă medicului de familie copii de pe toate actele medicale eliberate de medicii specialişti care consultă copilul, conform legii în vigoare. Exemplarele originale ale acestor acte vor fi păstrate de către familie.

Fişa medicală sintetică va fi completată integral la prima solicitare din partea familiei către comisia pentru protecţia copilului. La următoarele solicitări se vor completa doar itemii care furnizează informaţii noi cu privire la copil.

Familiile care formulează o cerere, în scris, comisiei pentru protecţia copilului în vederea eliberării certificatelor de încadrare într-un grad de handicap şi orientare şcolară vor preciza în această cerere dacă copilul este înscris sau nu la un medic de familie şi, dacă da, numele complet şi coordonatele medicului de familie.

Informaţiile din Fişa medicală sintetică sunt cruciale pentru elaborarea planului de servicii personalizat.

Datele psiho-pedagogice sunt înregistrate de către specialiştii (psiholog, psihopedagog şi pedagog) care au evaluat copilul sau, în cazurile excepţionale, de către specialiştii din cadrul serviciului de evaluare complexă, în Fişa psihologică (anexa VIU) şi în Fişa privind traseul educaţional al copilului (anexa IX). Direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare vor desemna unităţile cu personalitate juridică care sunt abilitate să elibereze fişele menţionate anterior şi să trimită lista cu aceste unităţi la serviciul public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciul de evaluare complexă.

Aceste informaţii includ:

I nivelul de inteligenţă;

II capacitatea de învăţare: atenţie, memorie, nivel de prelucrare a informaţiilor vizuale sau auditive, strategii cognitive, limbaj oral, citire/scriere, comportament, psihomotricitate, gândire, pricepere, abilitate, deprinderi;

III nivelul achiziţiilor şi cunoştinţelor – gradul de asimilare a cunoştinţelor din curriculumul şcolar;

IV traseul şcolar – niveluri şi tipuri de şcolarizare parcurse de copil;

V măsuri psihopedagogice de sprijin pentru corectarea tulburărilor de învăţare etc.

Prezentul ordin recomandă ca Fişa psihologică şi Fişa privind traseul educaţional să fie completate cu ocazia primei evaluări complexe efectuate pentru copilul în cauză, urmând ca pe viitor să se completeze doar itemii necesari. De asemenea, se recomandă completarea Fişei psihologice cu precădere pentru următoarele situaţii: afectări (deficienţe) intelectuale, senzoriale, neuromotorii, comportamentale, afective, socio-afective şi afectări (deficienţe) asociate.

Fişa psihologică şi Fişa privind traseul educaţional recomandate de prezentul ordin sunt modele care pot fi dezvoltate de specialiştii care le completează, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii referitoare la copilul respectiv.

Familia va solicita eliberarea acestor fişe de la specialiştii care evaluează copilul din punct de vedere psihologic şi psihopedagogie şi vor anexa copii ale acestora la cererea adresată comisiei pentru protecţia copilului.

Evaluările specialiştilor şi recomandările acestora sunt folosite la elaborarea Raportului de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi (anexa XI) – o evaluare de tip integrativ care reflectă situaţia actuală în care se afla copilul şi familia sa, resursele şi nevoile acestora, precum şi resursele comunitare disponibile. Acest raport include:

I planul de servicii personalizat (ca anexă a raportului),

II recomandarea de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap,

III recomandarea privind orientarea şcolară,

IV recomandarea privind măsura de protecţie adecvată situaţiei copilului.

Planul de servicii personalizat ale cărui model şi cerinţe minime sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.205/2001, este un document elaborat de către managerul de caz în colaborare cu echipa multidisciplinară a serviciului de evaluare complexă, alţi specialişti colaboratori, cu participarea nemijlocită a familiei şi, după caz, a copilului.

Se recomandă ca, la fel ca şi pentru celelalte fişe şi documente din dosarul copilului, planul de servicii personalizat să cuprindă următoarele informaţii:

I numele şi semnătura şefului de serviciu, alături de cea a managerului de caz;

II durata propusă de oferire şi desfăşurare a activităţilor corespunzătoare fiecărui serviciu menţionat în plan;

III responsabilul pentru îndeplinirea obiectivelor corespunzătoare fiecărui tip de serviciu.

Elaborarea acestui plan presupune, printre altele:

I identificarea nevoilor copilului şi familiei;

II evaluarea resurselor copilului şi familiei;

III evaluarea resurselor comunitare, a oportunităţilor sau problemelor care pot avea impact asupra situaţiei copilului şi a familiei respective.

Managerul de caz împreună cu echipa multidisciplinară au responsabilitatea de a implica familia pentru:

I identificarea ariilor de intervenţie sau a problemelor;

II stabilirea obiectivelor specifice din planul de servicii personalizat;

III stabilirea tipurilor de servicii şi intervenţii specifice;

IV asumarea responsabilităţilor şi delimitarea termenelor de implementare.

(3)Planificarea serviciilor şi intervenţiilor

Serviciile sau intervenţiile specifice – destinate ameliorării condiţiei unui copil cu dizabilităţi în vederea includerii sale sociale – se desprind din planul de servicii personalizat. Acest plan trebuie să servească unui scop clar definit şi să conducă la îndeplinirea obiectivelor specifice pentru fiecare arie de intervenţie identificată în etapa anterioară de evaluare complexă.

Toate soluţiile proiectate în beneficiul copilului trebuie să ia în considerare:

I participarea familiei;

II capacitatea familiei de a răspunde nevoilor copilului;

III resursele de care dispun familia şi comunitatea pentru a pune în practică planul de servicii personalizat.

Componentele planificării serviciilor:

I identificarea priorităţilor – de exemplu, determinarea situaţiilor critice ce urmează a fi rezolvate imediat;

II identificarea activităţilor, mijloacelor, termenelor, condiţiilor şi indicatorilor de performanţă privind atingerea obiectivelor planului de servicii personalizat;

III stabilirea responsabililor şi repartizarea sarcinilor cuprinse în planul de servicii personalizat.

Rolurile principale ale managerului de caz în aceasta etapă sunt următoarele:

I de a facilita stabilirea priorităţilor în colaborare cu familia şi echipa de profesionişti;

II de a stabili cu claritate rolurile şi responsabilităţile tuturor celor implicaţi în implementarea planului de servicii personalizat: părinţi, copil, profesionişti, instituţii, comunitate etc.

De asemenea, managerul de caz se va asigura că:

a.serviciile şi intervenţiile recomandate răspund nevoilor reale şi priorităţilor copilului şi familiei;

b.familia şi copilul au acces la serviciile şi intervenţiile recomandate;

c.serviciile şi intervenţiile sunt oferite copilului şi familiei.

(4)Oferirea serviciilor

4.1.Principii fundamentale de lucru privind oferirea serviciilor în cadrul procesului de implementare a planului de servicii personalizat:

I Individualizarea metodelor de lucru, adaptate la nevoile copilului, în funcţie de diferenţele personale: bio-psihice, educaţionale, culturale etc.;

II Exprimarea liberă a sentimentelor, gândurilor şi temerilor copilului şi ale familiei în relaţia cu profesioniştii;

III Receptivitatea profesionistului faţă de problemele copilului şi familiei, dublată de capacitatea sa de a formula un răspuns adecvat;

IV Acceptarea şi atitudinea non-acuzatoare a profesioniştilor faţă de slăbiciunile şi greşelile familiei şi ale copilului;

V Autodeterminarea persoanei, recunoaşterea dreptului şi nevoilor copilului şi familiei de a alege o anumită soluţie, în funcţie de capacitatea lor de a lua decizii pozitive;

VI Asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu caracter personal, dezvăluite în timpul relaţiei profesionale cu copilul şi familia acestuia.

4.2.Recomandări privind oferirea de servicii

Îndeplinirea cu succes a obiectivelor planului de servicii personalizat presupune implicarea şi responsabilizarea nu numai a profesioniştilor implicaţi, dar şi a familiei. Oferirea serviciilor se va face în baza unui contract cu familia, care oferă posibilitatea participării şi responsabilizării părţilor implicate.

Contractul cu familia (anexa XII) este un document scris încheiat între managerul de caz şi unul sau ambii părinţi sau reprezentantul legal al copilului, în care se menţionează condiţiile în care se vor oferi serviciile şi responsabilităţile specifice pe care fiecare parte implicată le are de îndeplinit în perioada de timp stabilită.

Contractul cu familia este un instrument utilizat de către managerul de caz în cadrul procesului de monitorizare şi se bazează pe rezultatele evaluării complexe a copilului şi familiei şi stabileşte modalităţile concrete de aplicare a planului de servicii personalizat.

Managerul de caz are responsabilitatea de a prezenta şi explica familiei si, după caz, copilului:

I scopul acestui contract,

II responsabilităţile părţilor,

III rolul contractului în implementarea planului de servicii personalizat,

IV posibilităţile şi condiţiile în care acest contract se poate modifica sau rezilia.

Contractul cu familia este revizuit periodic şi modificat de către managerul de caz de cate ori este nevoie, în funcţie de progresele care intervin sau schimbările survenite în derularea planului de servicii personalizat. Familia şi profesioniştii implicaţi în derularea intervenţiilor specifice de caz vor comunica managerului de caz orice schimbare care intervine şi care necesită schimbarea planului de servicii personalizat şi a contractului cu familia.

Totodată, serviciul public specializat pentru protecţia copilului va încheia convenţii de parteneriat cu principalele instituţii furnizoare de servicii pentru copilul cu dizabilităţi şi familia acestuia. De asemenea, va încheia convenţii de colaborare cu direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare în vederea implementării optime a prezentului ordin.

(5)Monitorizarea planului de servicii personalizat

Aceasta etapă se referă la procesul de culegere a informaţiilor în legătură cu modul de furnizare a serviciilor cuprinse în plan, în scopul evaluării progreselor realizate în atingerea obiectivelor prevăzute în planul de servicii personalizat şi în contractul cu familia.

Responsabilitatea monitorizării planului de servicii personalizat revine managerului de caz. Aceasta activitate constă în:

I.verificarea modului de furnizare a serviciilor în limita de timp stabilită, de exemplu, prin rapoarte verbale sau în scris din partea părinţilor sau a celor care oferă serviciul respectiv;

II.identificarea la timp a problemelor (de exemplu, probleme logistice sau procedurale) în legătură cu asigurarea serviciilor specializate sau cu participarea familiei, pentru a putea opera schimbările necesare în planul de servicii;

III.colaborarea cu familia şi cu furnizorii de servicii pentru a remedia problemele, de exemplu, asistarea părinţilor sau a copilului în rezolvarea problemei transportului;

IV.identificarea dinamicii progreselor copilului şi a familiei în îndeplinirea obiectivelor;

V.comunicarea directă cu familia şi cu profesioniştii care oferă serviciile specializate pentru identificarea problemelor, stabilirea modificărilor şi rezolvarea conflictelor;

VI.revizuirea planului de servicii personalizat în funcţie de schimbările care apar;

VII.modificarea sau rezilierea contractului cu familia, atunci când este cazul;

VIII.evaluarea modului în care implementarea planului de servicii personalizat ajută copilul şi familia sa la îndeplinirea scopului propus; evaluarea se realizează cu participarea specialiştilor colaboratori şi a familiei;

IX.transmiterea informaţiei monitorizate către părţile implicate şi interesate – servicii, profesionişti, copil şi familie;

X.organizarea şi coordonarea sesiunilor de lucru ale echipei multidisciplinare;

XI.păstrarea documentaţiei scrise în legătură cu toate activităţile monitorizate, inclusiv a rapoartelor solicitate profesioniştilor care oferă serviciile specializate.

(6)Închiderea cazului

Relaţia profesională dintre familie, copil şi echipa de specialişti trebuie să încurajeze autonomia familiei şi să nu creeze dependenţă. Scopul acestei relaţii este acela de a obţine un potenţial maxim de autonomie şi funcţionare a familiei.

Asistarea copilului şi familiei se realizează până în momentul în care nivelul achiziţiilor şi progreselor copilului satisface obiectivele planului de servicii personalizat şi familia are capacitatea de a utiliza toate resursele disponibile, conform legislaţiei în vigoare, pentru a se autosusţine.

Profesioniştii serviciului de evaluare complexă au responsabilitatea de a menţine relaţia cu familia şi de a oferi continuitate în asistenţă şi sprijin în situaţii de dificultate. Condiţiile menţinerii acestei relaţii trebuie clar definite şi înţelese de către toate părţile implicate.

Încheierea relaţiei profesionale trebuie să fie discutată cu familia încă de la începutul intervenţiei şi trebuie pregătită pe parcursul desfăşurării planului de servicii. Managerul de caz trebuie să se asigure că familia a înţeles termenii de încheiere a relaţiei profesionale şi că acest lucru nu înseamnă că, la nevoie, aceasta nu va mai avea acces la informaţii şi servicii.

Standardele şi ghidul metodologic privind managementul de caz în domeniul protecţiei copilului urmează să fie elaborate şi aprobate prin ordin comun de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în termen de 6 luni de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXA Nr. IV: APLICAREA CRITERIILOR DE ÎNCADRARE A COPIILOR ÎNTR-UN GRAD DE HANDICAP

Pe baza evaluărilor realizate de specialiştii din diverse domenii, care sunt consemnate în fişele menţionate anterior (anexele VI-XII), echipa serviciului de evaluare complexă aplică criteriile medicopsihosociale în vederea formulării unei propuneri de încadrare a copilului într-un grad de handicap, conform Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora.

Conform ordinului menţionat anterior, modalitatea de aplicare a criteriilor de încadrare într-un grad de handicap se bazează pe corelarea a două categorii majore de criterii:

a)medicale – caz în care se apreciază afectarea funcţională şi se stabileşte gradul acesteia;

b)psihosociale – caz în care se apreciază activitatea şi participarea şi se stabileşte gradul limitărilor de activitate şi al restricţiilor de participare.

Scopul acestei corelări este formularea propunerii unei soluţii adecvate şi viabile pentru copilul respectiv. Totodată, propunerea de încadrare într-un grad de handicap este indisolubil legată de întocmirea planului de servicii personalizat, caz în care aprecierea factorilor de mediu ca bariere sau facilitatori este esenţială.

Aprecierea afectării funcţionale pe baza evaluării actuale a medicului specialist – consemnată în certificatul medical – şi a confruntării cu lista afectărilor poate conduce la următoarele concluzii:

1 afectare funcţională gravă;

2 afectare funcţională accentuată;

3 afectare funcţională medie;

4 afectare funcţională uşoară.

Evaluarea actuală se referă la cea efectuată în cursul ultimelor două luni înainte de solicitarea către comisia pentru protecţia copilului. În cazul bolilor cronice, canceroase, HIV/SIDA şi a celor invalidante (de exemplu, amputările), serviciul de evaluare complexă poate lua în considerare evaluări efectuate în urmă cu mai mult decât perioada de două luni precizată anterior, dacă acestea prevăd o anume periodicitate a controalelor, programarea unor intervenţii, protezări etc. care nu se încadrează în perioada amintită. De exemplu: medicul specialist decide programarea unei intervenţii chirurgicale care poate modifica gradul de afectare funcţională, după o perioadă de timp mai mare decât cea de două luni precizata anterior. În astfel de cazuri, gradul afectării funcţionale stabilit anterior de către serviciul de evaluare complexă poate fi luat în considerare la aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap.

Medicul pediatru din cadrul serviciului va propune o perioadă de timp în care gradul afectării funcţionale rămâne valabil pentru aplicarea criteriilor, iar managerul de caz va decide aprobarea acesteia. Perioada de timp însă nu trebuie să depăşească 2 ani.

Confruntarea informaţiilor din certificatul medical în principal, dar şi a celor furnizate de eventuala examinare medicală a copilului cu lista afectărilor şi decizia cu privire la gradul afectării funcţionale sunt în responsabilitatea medicului pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă.

Necesitatea unui consult suplimentar al copilului este decisă de către medicul pediatru din acest serviciu. Dacă acest consult poate fi efectuat de către medicii angajaţi ai acestui serviciu, atunci consultul are loc în această etapă. Dacă acest consult necesită un alt medic de specialitate decât cel curant, medicul pediatru al serviciului de evaluare complexă aduce acest fapt la cunoştinţa managerului de caz şi a restului echipei, însă decizia va fi luată după aplicarea integrală a criteriilor de încadrare într-un grad de handicap şi obligatoriu cu acordul familiei. Managerul de caz va comunica familiei propunerea de încadrare şi planul corespunzător de servicii, precum şi posibilitatea acestora de a fi modificate printr-un nou consult al copilului, urmând ca familia să ia decizia cu privire la posibilitatea efectuării unui nou consult de specialitate.

Completarea Fişei medicale sintetice se poate realiza în acelaşi timp cu aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap.

Direcţiile de sănătate publică vor desemna unităţile cu personalitate juridică abilitate să elibereze certificate medicale pentru copiii cu dizabilităţi ai căror părinţi se adresează comisiei pentru protecţia copilului în vederea încadrării într-un grad de handicap şi orientare şcolară şi totodată vor transmite lista cu aceste unităţi abilitate serviciului public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciului de evaluare complexă.

Aprecierea activităţii şi participării pe baza evaluării actuale psihosociale – consemnată în Fişa psihologică şi Ancheta socială – şi confruntării cu lista activităţii şi participării poate duce la următoarele concluzii:

I.limitări de activitate şi restricţii de participare totale – corespunzătoare unei lipse efective a includerii sociale a copilului în comunitate;

II.limitări de activitate şi restricţii de participare severe – corespunzătoare unei includeri sociale cu mari dificultăţi;

III.limitări de activitate şi restricţii de participare moderate – corespunzătoare unei includeri sociale cu dificultăţi potenţial surmontabile;

IV.limitări de activitate şi restricţii de participare uşoare – corespunzătoare unei includeri sociale acceptabile;

V.fără limitări de activitate şi restricţii de participare – corespunzătoare unei includeri sociale efective.

Evaluarea actuală se referă la cea efectuată în cursul ultimelor două luni înainte de solicitarea familiei către comisia pentru protecţia copilului.

Confruntarea informaţiilor din cele două acte menţionate anterior în principal, dar şi a eventualelor informaţii suplimentare, cu lista activităţii şi participării şi decizia cu privire la gradul limitării de activitate şi restricţiilor de participare este în responsabilitatea managerului de caz din cadrul serviciului de evaluare complexă.

Informaţiile suplimentare provin în principal din interviurile cu copilul şi familia, care au loc cu ocazia prezentării acestora la serviciul de evaluare complexă, dar şi din potenţiala evaluare psihosocială realizată în cadrul acestui serviciu în situaţiile excepţionale.

Stabilirea gradului de limitare a activităţii şi restricţiilor de participare se realizează pe baza de procente, aşa cum prevăd calificativele din Ordinul comun menţionat anterior, după ce se verifică toţi itemii listaţi la activităţi şi participare, în funcţie de vârsta copilului. Procentele se pot stabili prin calcul matematic, însă cu recomandarea să fie apreciate în funcţie de importanţa itemilor pentru situaţia concretă a copilului respectiv De aceea, se impune ca, în cazurile dificile, decizia cu privire la procente, respectiv la gradul amintit anterior, să fie luată în echipa multidisciplinară.

Corelarea celor două tipuri de aprecieri cu privire la gradul afectării funcţionale şi situaţia includerii sociale a copilului în vederea încadrării copilului într-un grad de handicap

Într-o primă etapă se va realiza o corelare simplă între cele două grade rezultate şi se poate utiliza tabelul de mai jos:

Gradul afectării funcţionale Gradul limitării de activitate şi restricţiilor de participare

(situaţia includerii sociale)

grav grav

(limitări şi restricţii totale)

96-100 %
  sever 50-95 %
accentuat moderat 25-49 %
mediu uşor 5-24 %
uşor 0

(fără limitări şi restricţii)

0-4 %

a)Pentru situaţiile în care apare gradul grav sau sever cel puţin în una dintre aprecieri şi cu excepţia cazului în care apare alături de gradul mediu sau uşor al afectării funcţionale, se va propune gradul de handicap grav pentru copilul respectiv.

b)Pentru situaţiile în care apare gradul accentuat sau moderat şi cazul în care gradul grav şi sever al limitării şi restricţiilor apare alături de gradul mediu al afectării funcţionale, se va propune gradul de handicap accentuat.

c)Pentru situaţiile în care apare gradul mediu şi cazul în care gradul grav şi sever al limitării şi restricţiilor apare alături de gradul uşor al afectării funcţionale, cu excepţia precizată anterior, se va propune gradul de handicap mediu.

d)Pentru situaţiile în care apare gradul uşor, cu excepţiile precizate anterior, se va propune gradul de handicap uşor, pentru care nu se eliberează certificat de încadrare, însă se consemnează şi se poate întocmi un plan de servicii personalizat, dacă este necesar.

În a doua etapă se va stabili recomandarea unui asistent personal – care se consemnează în certificatul de încadrare într-un grad de handicap – şi nevoia de servicii – care se regăsesc în planul de servicii personalizat.

În baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/2002 şi a Hotărârii Guvernului nr. 427/2001 pentru aprobarea normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, autorităţile locale acordă dreptul la asistent personal, pe baza analizei tuturor datelor cazului şi recomandării comisiei pentru protecţia copilului.

Recomandarea de asistent personal se poate stabili astfel:

I Pentru gradul grav de handicap se recomandă propunerea unui asistent personal pentru copil.

II Pentru gradul grav de handicap, însă alături de gradul accentuat de afectare funcţională, se recomandă propunerea unui asistent personal pe o perioadă determinată. Determinarea perioadei se face în funcţie de existenţa în comunitate a serviciilor necesare, înscrise în planul de servicii personalizat, posibilitatea familiei de a le accesa, resursele şi complianţa acesteia în vederea îndeplinirii obiectivelor din plan şi realizarea includerii sociale a copilului.

III Pentru situaţiile în care există servicii în comunitate pe care familia le poate accesa, se recomandă propunerea unui asistent personal pe o perioadă de un an şi realizarea unui plan de servicii personalizat viabil şi adecvat copilului şi familiei sale, astfel încât după un an copilul să nu mai necesite asistent personal.

IV Pentru situaţiile în care nu există servicii adecvate în comunitate sau, dacă există, familia nu le poate accesa, se recomandă propunerea unui asistent personal pentru copil pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia, însă corelat cu următoarele potenţiale acţiuni:

(i)Întocmirea unui plan de servicii în care se va pune accent pe facilitarea accesului copilului şi familiei la serviciile necesare din comunitate; de exemplu, dacă familia este refractară, dezinteresată de includerea socială a copilului sau are un venit insuficient, se vor înscrie în plan inclusiv servicii pentru aceasta, cum ar fi: informare periodică, educare (cursuri scurte), consiliere, identificarea şi utilizarea de grupuri de sprijin sau familii de suport s.a. corelate, după caz, cu sprijin material şi facilitarea accesării prestaţiilor de ordin financiar (de exemplu, venitul minim garantat);

(ii)Anunţarea comisiei pentru protecţia copilului, în cadrul raportului de evaluare complexă, cu privire la serviciile necesare în comunitatea respectivă, pentru copil şi familia acestuia. Secretarul comisiei va consemna aceste informaţii într-un registru special şi acestea vor fi procesate periodic (cel puţin trimestrial). Comisia va înainta consiliului judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti sinteza acestor informaţii împreună, pe cât posibil, cu propuneri concrete. Consiliile vor analiza periodic (cel puţin anual) sinteza acestor informaţii în vederea găsirii de soluţii şi resurse pentru crearea de noi servicii pentru copilul cu dizabilităţi şi familia acestuia. Totodată, comisia va trimite o adresă către primarul localităţii în care trăieşte copilul, prin care i se va aduce la cunoştinţă nevoia de servicii, precum si, pe cât posibil, propunerea de soluţii pentru crearea şi susţinerea acestora în comunitate.

Toate familiile ai căror copii sunt în evidenţa serviciului de evaluare complexă vor fi anunţate, în scris, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial, cu privire noile proceduri, conţinutul cererii (inclusiv numele şi coordonatele medicului de familie) şi actele care trebuie anexate sub formă de copii cererii adresate comisiei pentru protecţia copilului în vederea eliberării certificatelor de încadrare într-un grad de handicap şi de orientare şcolară:

fişa psihologică de la specialistul care evaluează copilul

traseul educaţional de la psihopedagogul care evaluează copilul

ancheta socială

Familia va aduce originalele acestor acte în momentul în care se prezintă la serviciul de evaluare complexă.

ANEXA Nr. V: PRECIZĂRI CONCEPTUALE

a)Concepte utilizate de legislaţia în vigoare

Termenul Legislaţie Domeniul Semnificaţie/Relevanţă
Persoană handicapată Constituţia României   Nevoia de protecţie specială
Copii cu handicap Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/2001 şi Hotărârea Guvernului nr. 216/2001

Legea nr. 71/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 1205/2001

Hotărârea Guvernului nr. 218/2002

Legea nr. 519/2002

Protecţia copilului

Educaţie

Sănătate

Nevoia de protecţie specială

Nevoia de educaţie specială

Nevoia de îngrijiri medicale speciale

Copii cu deficienţă Legea nr. 84/1995

Legea nr. 71/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 1205/2001

Educaţie

Protecţia copilului

idem
Copii cu cerinţe educative speciale Legea nr. 84/1995 Educaţie Legea se referă la copiii cu deficienţe şi/sau handicap, dar sfera de acoperire este mai mare (copii cu tulburări de învăţare, de limbaj etc.)
Copii cu nevoi speciale Strategia guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate 2001-2004 Protecţia Copilului Strategia se referă la copiii cu deficienţe, cu handicap, cu HIV/SIDA
Copii cu dizabilităţi Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 705/12.709/2002 Sănătate

Protecţia Copilului

Primul act normativ care utilizează sintagma copil cu dizabilităţi

b)Lista termenilor utilizaţi în prezentul ordin, în ordine alfabetică

Ancheta socială – evaluarea efectuată de asistentul social şi se realizează în urma vizitelor la domiciliul familiei şi interviurilor pe care acesta le va purta cu membrii familiei, rudele, vecini, prieteni apropiaţi ai familiei şi alte persoane ori profesionişti din reţeaua socială a familiei. Se recomandă ca o parte din interviuri să se realizeze în echipă, de către un asistent social şi un psiholog sau un alt membru al echipei pluridisciplinare.

Cadre didactice itinerante şi de sprijin – profesori ai şcolii speciale care desfăşoară activitate de adaptare şi dezvoltare psihofiziologică a copilului cu dizabilităţi şi acordă asistenţă psihopedagogică sau de specialitate elevilor cu dizabilităţi integraţi individual în şcoala de masă în vederea depăşirii dificultăţilor de învăţare şi de integrare socioprofesională.

Clase speciale – anumite clase, dintr-o şcoală obişnuită, organizate anume pentru copiii cu cerinţe speciale. Aceşti elevi pot studia o parte sau toate materiile de predare din unitatea şcolară respectivă.

Contractul cu familia – un document încheiat între familie şi instituţia responsabilă care prevede scopul, responsabilităţile, obiectivele şi activităţile încadrate în timp, necesare implementării planului personalizat de servicii. El cuprinde clauze comune, condiţii de modificare sau reziliere şi semnăturile părţilor implicate.

Echipamente şi dispozitive de sprijin – au scopul de a reduce dizabilităţile care sunt rezultatul unor deficienţe (echipamentele şi dispozitivele auditive, scaunele speciale, bare sau cadre speciale, panourile cu imagini sau diagramele cu simboluri etc.).

Ecomap sau harta relaţiilor sociale individuale – reprezentarea grafică a relaţiilor sociale ale persoanei în comunitate.

Educaţia incluzivă – se referă la şcoli, centre de învăţare şi sisteme de educaţie care sunt deschise tuturor copiilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, profesorii, şcolile şi sistemele trebuie să se schimbe astfel încât să poată face mai bine faţă diversităţii de cerinţe pe care elevii le au şi pentru ca aceşti elevi sa fie incluşi sub toate aspectele vieţii şcolare. Educaţia incluzivă mai înseamnă un proces de identificare, diminuare şi eliminare a barierelor care împiedică învăţarea, din şcoală şi din afara şcolii – deci de adaptare continuă a şcolii la copii.

Familia extinsă – rudele copilului până la gradul al IV-lea inclusiv.

Fişa de înregistrare a copilului – prima filă din dosarul copilului care cuprinde datele de identificare ale copilului şi părinţilor sau reprezentanţilor săi legali.

Fişa medicală sintetică – un instrument de înregistrare a tuturor datelor medicale relevante privind istoricul bolii, tratamentele urmate, situaţia actuala a stării de sănătate a copilului şi recomandările medicale.

Fişa psihologică – un instrument de înregistrare a rezultatelor psihologice şi de redare într-o manieră sintetică a profilului psihologic al copilului.

Genograma – reprezentarea grafică a „arborelui genealogic” pe trei generaţii.

Incluziune (includere) socială – schimbarea de atitudini şi practici ale indivizilor, organizaţiilor şi asociaţiilor, astfel încât toţi copiii (inclusiv cei percepuţi ca fiind „diferiţi” sau „altfel” datorită dizabilităţii, originii etnice, limbii, sărăciei etc.) să poată participa şi contribui la viaţa şi cultura comunităţii respective, pe deplin şi egal.

Educaţie integrată – expresie utilizată mai ales în cazul în care copii cu dizabilităţi frecventează şcoli obişnuite (individual sau în clase speciale ori combinaţii între acestea). Respectivul copil trebuie să se adapteze la ceea ce există în şcoala integratoare.

Managerul de caz – un profesionist din aria protecţiei copilului, cu experienţa practică bogată şi cu abilităţi de coordonare, analiză, sinteză şi monitorizare.

Planul de monitorizare – planificarea vizitelor la domiciliul familiei şi a întâlnirilor cu familia precum şi planificarea obiectivelor care vor fi monitorizate.

Profesorul, educatorul, învăţătorul sau institutorul resursă – un cadru didactic cu experienţă şi pregătire, care poate oferi consultanţă şi asistenţă altor profesori.

Profesori de educaţie (psihopedagogie) specială – sintagmă utilizată cu referire mai ales la acei profesori care lucrează în şcoli speciale sau în clase speciale, care au anumite responsabilităţi faţă de copiii cu „cerinţe speciale”. Ei dispun de o pregătire suplimentară.

Raportul de evaluare complexă – analiza şi sinteza tuturor informaţiilor referitoare la caz şi a recomandărilor membrilor echipei pluridisciplinare precum şi propunerea de încadrare într-un grad de handicap şi orientarea şcolara şi profesională.

Reabilitare bazată pe comunitate – sintagmă care acoperă serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora în comunitate sau chiar la domiciliu, nu în centre, spitale sau instituţii. Supervizorii (în acest caz, conceptul se referă la acele persoane din comunitate sau voluntari, care beneficiază de pregătire specială) pot face vizite la domiciliu familiilor sau se pot întâlni cu copiii sau familiile acestora în centre locale pentru a le oferi consultanţă şi sprijin.

Specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. în sens restrâns acest termen este utilizat cu sensul de persoane care au experienţa şi o calificare suplimentară pentru a se ocupa de bolile copilăriei şi de dizabilităţi.

Şcoli speciale – şcoli organizate, de regulă, pentru acei copii care au o anumită deficienţă sau dizabilitate. De exemplu, în multe ţări funcţionează şcoli numai pentru copiii surzi sau numai pentru cei cu deficienţe vizuale sau numai pentru cei cu dizabilităţi intelectuale.

Traseul educaţional – un instrument de înregistrare a tipurilor de programe educaţionale şi şcolare urmate de copil, a rezultatelor obţinute şi propunerea cu privire la orientarea şcolară corespunzătoare nevoilor sale.

CRITERII GENERALE din 1 octombrie 2002 medico-psihosociale de identificare şi încadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficienţe şi handicap (dizabilităţi)

Convenţia cu privire la drepturile copilului şi Regulile standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap (Rezoluţia ONU din 1993), precum şi alte documente internaţionale menţionează cu claritate nevoia de participare socială şi de egalizare a şanselor pentru copiii şi persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane. O condiţie importantă în acest sens, pentru care militează comunitatea internaţională, este depăşirea modelului predominant medical în concepţia şi practica cu privire la aceşti copii şi acceptarea complementară a modelului social.

În prezentul ordin al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie se determină criteriile medico-psihosociale de identificare şi de încadrare într-o categorie de handicap, pentru copii, pe baza cărora se stabilesc măsurile de protecţie specială, serviciile de intervenţie (reabilitare-recuperare) şi sprijin necesare, pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare optimă (biopsihosocială) în raport cu nevoile individuale şi particularităţile contextuale, pentru fiecare copil.

Identificarea şi aprecierea gradului de handicap se fac prin raportare la Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copii şi tineri, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2007.
Prezenţa unei condiţii de sănătate (boli, afecţiuni etc.) este o premisă, dar aceasta nu conduce obligatoriu la handicap (dizabilitate). Diagnosticul medical în sine nu este ca atare suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap, el trebuie corelat cu evaluarea psiho-socială. La evaluarea eventualului handicap sau dizabilităţi, alături de stabilirea gradului de disfuncţionalitate a organismului, se vor lua în considerare şi factorii de mediu, inclusiv cei familiali, calitatea educaţiei, măsurile luate de familie, posibila neglijare, precum şi factorii personali. În absenţa familiei se evaluează particularităţile mediului substitutiv. Ponderea acestor factori în constituirea handicapului va fi evaluată prin criterii de facilitare şi/sau bariere, identificate prin raportul de anchetă psihosocială.

Atât în procesul evaluării medico-psihosociale, cât şi în luarea deciziilor privitoare la copil trebuie să se respecte principiile parteneriatului cu familia şi cu copilul, în raport cu vârsta şi gradul său de dezvoltare.

Evaluarea şi încadrarea într-un grad de handicap nu este un scop în sine, ele trebuie să ducă la creşterea calităţii vieţii copilului, prin îmbunătăţirea îngrijirii şi intervenţii personalizate cu scop recuperator şi de facilitare a integrării sociale.

Ele se vor concretiza în planul de servicii personalizat, elaborat pe baza raportului de evaluare complexă, validat pe baze contractuale ferme, ceea ce va asigura o conduită activă, pozitivă a comunităţii faţă de persoana cu handicap sau dizabilitate. Planul de servicii personalizat va fi pus în practică de familie şi de instituţiile competente, furnizoare de servicii, cu implicarea activă a copilului. Serviciile sunt asigurate sau facilitate de autorităţile locale, iar planul personalizat va fi monitorizat de instituţia abilitată.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, dosarul copilului cu handicap sau dizabilităţi este unic şi cuprinde următoarele secţiuni: fişa personală, fişa medicală, ancheta socială, fişa psihologică, fişa educaţională, raportul de evaluare complexă, certificatul de încadrare într-un grad de handicap, certificatul de orientare şcolară, hotărârea privind măsurile de protecţie a copilului, planul de servicii personalizat, contractele cu familia şi cu instituţiile furnizoare de servicii şi documente privind monitorizarea evoluţiei cazului.

Pentru aplicarea instrumentelor precizate în acest ordin, în termen de 60 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, va fi pus la dispoziţie un ghid metodologic aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei, al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi al ministrului educaţiei şi cercetării.

Măsurile şi serviciile de protecţie specială, de intervenţie şi sprijin sunt variate şi au ca finalitate:

a)supravieţuirea copilului;

b)reducerea sau minimalizarea unor consecinţe invalidante ale afecţiunilor sau bolilor;

c)ameliorarea condiţiilor de viaţă individuală şi socială pentru a asigura şi a sprijini dezvoltarea maximală a potenţialului copilului.

La baza aprecierii severităţii handicapului (dizabilităţii) stau, în principal, următoarele criterii generale:

a)gradul, stadiul, eventualele complicaţii şi posibila asociere de afecţiuni derivate din afectări/deficienţe structurale sau funcţionale, stabilite pe baza explorărilor corespunzătoare;

b)răspunsul la tratament şi efectul măsurilor recuperatorii (protezare, reeducare funcţională etc.) şi serviciilor de intervenţie şi sprijin;

c)posibile limitări în activitate şi restricţii în participarea socială, ca efecte ale afectării sau deficienţei;

d)influenţa pozitivă, de facilitare sau negativă, de bariere, exercitată de factorii de mediu;

e)influenţa pozitivă sau negativă a criteriilor sus-menţionate cu factorii personali.

Aplicarea combinată a criteriilor medicale şi psihosociale se face diferenţiat şi adaptat particularităţilor de vârstă ale copiilor în cauză.

Copiii din grupa de vârstă 0-3 ani ridică probleme speciale şi necesită o atenţie specială în identificarea şi determinarea gradului de handicap. Aceşti copii sunt, pe de o parte, dependenţi de îngrijirea şi supravegherea permanentă din partea adultului. Pentru aprecierea severităţii handicapului trebuie avute în vedere nu numai efectul tulburărilor structurale şi funcţionale, ci şi implicarea şi condiţiile asigurate de mediul familial apropiat. Pe de altă parte, la această vârstă dezvoltarea biopsihosocială a copiilor este foarte complexă, ceea ce impune o analiză foarte serioasă şi circumspecţie în decizia de încadrare.

Grade de handicap (dizabilitate)

Încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcţional individual şi prin corelare cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vârstei.

Pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entităţi nozologice se va ţine seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcţionale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială, de factori personali etc. Deci, pentru aceeaşi boală – ca premisă a identificării şi încadrării – încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul uşor la gradul grav.

Măsurile de protecţie specială şi serviciile de intervenţie şi sprijin sunt, în cadrul legal existent, foarte variate; pentru viitor, în funcţie de nevoile individuale şi disponibilităţile comunităţii, ele vor fi dezvoltate în mod corespunzător.

Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependenţă ridicat fizic şi psihic. În această situaţie autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricţii multiple în participarea socială a copilului. Drept urmare, copilul necesită îngrijire specială şi supraveghere permanentă din partea altei persoane.

Gradul accentuat de handicap se poate acorda copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vârstei se datorează unor limitări funcţionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme. În această situaţie participarea socială a copilului este substanţial restricţionată.

Gradul mediu de handicap se poate acorda copiilor care au capacitate de prestaţie fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzând unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce duce la limitări în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vârstei. În această situaţie ele se reflectă în restricţii relativ semnificative ale participării sociale a copilului.

Gradul uşor de handicap se poate acorda pentru cazurile în care impactul afectării asupra organismului este minim, cu limitare nesemnificativă a activităţii, şi nu necesită măsuri de protecţie specială, participarea socială fiind în limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate şi înregistrate statistic.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 781 din data de 28 octombrie 2002